Blog

Georgia a devenit, cu o întârziere de nouă luni, candidat UE. Și georgienii au ieșit cu miile în stradă. Să se bucure. Chiar în seara deciziei.

Republica Moldova, alături de Ucraina, a obținut ieri deschiderea negocierilor pentru aderare la Uniunea Europeană, după ce premierul maghiar Victor Orban a fost trimis după o cafea de cancelarul german Scholz, chiar înaintea votului decisiv. Dintre televiziunile noastre TVR-ul a avut o emisiune dedicată în timp real deciziei. Restul și-au urmat grila obișnuită.

Republica Moldova n-a putut să se bucure așa cum ar fi meritat. E prea obosită de 30 de ani de tranziție, de zona gri și de bullying rusesc.

Din cauza declarațiilor lui Victor Orban, care a declarat că va bloca deschiderea negocierilor pentru Ucraina, guvernanții noștri au adoptat o tactică foarte precară. Vom munci ca să construim Europa acasă. Fără a se da cu părerea franc despre decizia incertă, care plana până joi seara, de deschiderea a negocierilor pentru Ucraina și Republica Moldova.

Politicienii, declarați proeuropeni, geloși/invidioși pe Maia Sandu, anunțau în conferințe de presă, pe rețele, cu sponsorizări, că din cauza actualei conduceri Republica Moldova nu va începe negocierile de aderare. Cu siguranță, nu la summitul din 14 decembrie 2023.

Politicienii proKremlin își celebrau victoria eșecului Republicii Moldova.

Putin, la Kremlin, evita numele Republicii Moldova în conferința lui de 4 ore, numind-o, așa cum făcea pe timpuri cu Navalnîi, „această țară”. Încă nu era decizia de la Bruxelles.

Postfactum, purtătorul de cuvânt Peskov, a reluat narativul presei occidentale din ultimii 20 de ani cu „Republica Moldova, cea mai săracă țară din Europa”.

Unicul care a crezut și a declarat ferm înaintea deciziei de ieri că Republica Moldova va începe negocierile cu UE a fost europarlamentarul Siegfried Mureșan.

Din 14 decembrie 2023 Republica Moldova va fi colorată pe hartă cu un creion albastru „Faber-Castell”. Dodon & Co vor încerca să dea pe deasupra cu un karandaș chimic „Luci”. Cunosc un individ, care, după ce nevastă-sa a copiat aproape de original o frescă de Michelangelo, a desenat pe ea o inimă zdrobită de o săgeată. Cu creionul chimic.

Da, e adevărat. Ieri Dumnezeu a fost moldovean. Chiar dacă fostul premier Filat a spus-o ca o proprie înfrângere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt