13 septembrie

Cristian FULAȘ, scriitorul lunii septembrie la Chișinău

Loading Events
  • This event has passed.

Despre eveniment

str. Alexei Mateevici, nr.79
Chișinău, Moldova, Republic of
13 septembrie 2023
16:00 - 18:00

Cristian FULAȘ, scriitorul lunii septembrie la Chișinău

Institutul pentru Inițiative Culturale și Educaționale, în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române, Moldmetal și Editura Cartier, organizează întâlnirea din septembrie în cadrul Proiectului cultural CARTEA DESCHISĂ: SCRIITORI FĂRĂ FRONTIERĂ.

Invitatul lunii septembrie este scriitorul și traducătorul Cristian FULAȘ.

În cadrul evenimentului se vor organiza două întâlniri.

Miercuri, 13 septembrie, la ora 16.00, în Sala galbenă a Muzeului Național al Literaturii Române, se va desfășura seara de dezbateri cu tema „Realități politice și ficțiune în romanul Specii”, moderată de Emilian Galaicu-Păun.

Joi, 14 septembrie, la ora 18.15, la Librăria din Centru, în prezența traducătorului Cristian Fulaș va avea loc lansarea noii traduceri din franceză a volumului Prizoniera (volumul V) din În căutarea timpului pierdut, de Marcel Proust, moderată de redactorul-șef al Editurii Cartier, Emilian Galaicu-Păun.

Intrarea este liberă.

CRISTIAN FULAȘ s-a născut pe 3 iulie 1978 la Caracal. A debutat cu romanul Fâșii de rușine,
Gestalt Books, 2015, Polirom 2018, pentru care a primit mai multe premii și nominalizări, printre care: Premiul Observator Cultural pentru debut, Premiul Colocviilor Liviu Rebreanu, Nominalizat la Premiile USR pentru debut, Nominalizat pentru Cartea Anului, Ziarul de Iași. Au urmat volumele: Jurnal de debutant, Editura Tracus Arte, 2015; După plâns, Gestalt Books – Casa de Editură Max Blecher, 2016, Polirom, 2019; Cei frumoși și cei buni, Polirom, 2017; Povestea lui Dosoftei, Editura Muzeelor Literare, Muzeul Național al Literaturii Române, Iași, 2018; Ioșca, Polirom, 2021, 2022 (desemnat romanul anului în cadrul Premiilor RSS Reloaded și cartea de proză a anului 2021 de omiedesemne.ro și agentiadecarte.ro, Premiul pentru Proză al revistei Ateneu, nominalizare la Premiul Național pentru Proză al Ziarului de Iași, Premiul liceenilor pentru cea mai îndrăgită carte a anului 2021 în cadrul FILIT, Premiul Observator cultural, secțiunea Proză); Celan: Am trăit, da, Polirom, 2022; Specii, Polirom, 2023.

O ediție a romanului Ioșca a apărut în franceză, la Editura La Peuplade, în 2022, o ediție a romanului Fâșii de rușine va apărea în spaniolă în 2023.

A tradus peste cincizeci de cărți din limbile franceză, engleză și italiană, printre care amintim:
Cristophe Bataille, Visul lui Macchiaveli; Mathias Enard, Vorbește-le despre bătălii, regi și elefanți;
Mathias Enard, Busola; Mathias Enard, Dorința; Stephane Mallarmé, Igitur, O aruncare de zaruri; Mark Forsyth, O scurtă istorie a beției; Tom Nichols, Sfârșitul competenței; Akwaeke Emezi, Apa bună; Jean-Cristophe Rufin, Regele Zybbeline în jurul lumii; Nicolas Mathieu, Și copiii copiilor lor.

În 2023, primește „Prix du Rayonnement de la langue et de la littérature françaises“, acordat de
Academia Franceză.

Partajare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt