Republica Moldova. Țara vinului și florii-soarelui

„În Moldova, în orice direcție te-ai îndrepta, peisajul are o monotonie aparte. Andante, andante și da capo. În timp ce străbați drumurile, priveliștea rămâne aproape neschimbată. Oamenii își duc statornici traiul de zi cu zi, de parcă nu ei s-ar roti în stepa nesfârșită, ci stepa s-ar învârti, supusă, în jurul lor. Peisajele influențează structura sufletească a oamenilor. Felul lor de a vorbi, la fel ca mișcările, sunt foarte domoale. Ascultând graiul localnicilor în timp ce privești peisajul, ai impresia că, dintr-odată, cuvintele s-au prefăcut în muzică și că aceasta îți mângâie urechile sub formă de cuvinte. În această țară fără munți, atunci când urci pe un loc mai înalt, ai impresia că sufletul îți poate cuprinde dintr-o singură privire întreaga natură. Pe măsură ce corpul se lasă învăluit în secvențele de peisaj care se repetă, simți cum inima ți se deschide din ce în ce mai larg. Pământul devine o regiune a inimii tale, ai senzația că-l poți închide în piept.” (Miya Kosei)