Castravete pentru pomul de Crăciun! Cu GOST. Cu designer. Cu aprobare de la Sovnarhoz. Întreg. Neciuruit. Timp de 40 de ani.
L-a auzit pe Hil când era tânăr. L-a văzut pe Raikin și „Goluboi ogoniok” la „Record 64”, când Pugaciova încă nu apărea. Iar Hazanov încă nu avea monologul papagalului.
Acest castravete n-a auzit niciodată „Roșu și negru”, „Telecinemateca”, filmele de miercuri după piesele lui Shakespeare într-o limbă cu câlți în gură.
Era și este un castravete sovietic pentru Pomul de Revelion.
O colegă de breaslă e mare colecționară de jucării de brad din perioada sovietică. Castravetele se duce în colecția colegei.
2011 a fost ultimul an când a împodobit bradul părinților mei.
Vladimir B.
Noi am avut roşii de parafină…
m.vklvsk
mai mult trist decît nostalgic…
(erau şi chipăruşi, şi steluţe, şi – fireşte – globuri desenate diferit, cred că mai sînt cîteva lăzi de decoraţiuni de Anu’ Nou şi la noi prin pod, dacă nu le-a aruncat mama – oricum, se stricau destul de uşor, iar sticla tare mai tăia…)
dandy
Si din sticla maruntita (lipita pe fisii de vata) faceam blanita pentru Mos Gerila. Sau zapada sclipitoare de la poalele bradului. Iar din fisii de hirtie colorata, zeci de metri de ghirlande multicolore. Si fisiile de staniol de la bomboanele de ciocolata erau ambalajul perfect pentru nuci si alune, care apoi puteau fi agatate pe brad
Mi s-a facut dor de cosmonautul si racheta (de sticla) de pe bradul de revelion (“pomul de craciun”, recunosc, e o sintagma relativ recenta – doar de vreo doua decenii). Corpul rosu stralucitor, fata (la cosmonaut) sau unele piese (la racheta) argintii. Si o multime de conulete de brad, de diverse culori si marimi.
dandy
Precizare: e o sintagma relativ recenta in vocabularul meu. “Sa am pardon”, please.
catalin codru
da domnilor ati uitat de apogeu,,hlopuski,,.costau 8 copeici.erau si de 15 copeici,da alea erau cu surprize.
m.vklvsk
da! de hîrtie colorată! mi-a rămas pe creier mirosul ars al “hlopuştilor”
Mircea
Castravetele e dragut. Dar principalul ca e întreg.