… dorinţa sexuală a unui om este rezultatul convingerilor lui fundamentale. Spune-mi ce găsește un bărbat atractiv din punct de vedere sexual și-ți voi spune întreaga lui filosofie de viaţă. Arată-mi femeia cu care se culcă și o să-ți spun ce crede despre el însuși. Indiferent ce minciuni a învăţat despre altruism, sexul este cea mai egoistă faptă, o faptă pe care nimeni nu o face pentru alt motiv decât pentru propria plăcere – încearcă doar să te gândești cum ar fi dacă ai face-o ca pe un act caritabil, ca pe un gest altruist? Ca pe un act care nu se poate termina cu umilire de sine, ci doar cu exaltaţie, doar cu încrederea că ești dorit și ești demn să fii dorit. Este un act care-l forţează să rămână dezbrăcat și fizic, și spiritual, și să-și accepte adevăratul ego ca pe un standard de valoare. Va fi mereu atras de femeia care reflectă cea mai lăuntrică imagine a propriei sale persoane, femeia care-i permite să încerce, atunci când permite – sau să simuleze – un sentiment de stimă de sine. Bărbatul care e mândru de propria lui valoare va vrea cea mai sofisticată femeie pe care o poate găsi, femeia pe care o admiră, cea mai puternică, cea mai greu de cucerit – pentru că posesia unei eroine îi va da sentimentul că a realizat ceva, nu posesia unei curve fără creier.

— Nu caută să-și câștige valoarea, caută s-o exprime. Nu există niciun conflict între standardele minţii lui și dorinţele trupului. Dar bărbatul care este convins de propria lui lipsă de valoare va fi împins către o femeie pe care o dispreţuiește – pentru că ea va reflecta imaginea lui ascunsă despre el însuși, ea îl va elibera din realitatea obiectivă în care el este un escroc, îi va da iluzia de moment a valorii personale și evadarea de moment din propriul lui cod moral care îl condamnă. Observaţi dezordinea totală pe care majoritatea oamenilor o fac în vieţile lor sexuale – și observaţi amestecul de contradicţii pe care ei îl consideră ca fiind filosofia lor morală. Una pornește de la cealaltă. Iubirea este răspunsul la cele mai importante valori ale noastre – și nu poate fi altceva. Lasă un om să-și corupă valorile și viziunea asupra existenţei, lasă-l să spună că iubirea nu este desfătarea de sine, este negarea de sine, că virtutea constă nu din mândrie, ci din milă, sau durere, sau slăbiciune, sau sacrificiu, că cea mai nobilă iubire se naște nu din admiraţie, ci din caritate, nu ca răspuns la calităţi, ci ca răspuns la defecte – și el se va rupe în două. Trupul lui nu-l va asculta, nu va răspunde, îl va face neputicios în faţa femeii pe care spune că o iubește și-l va împinge la cea mai josnică târfă pe care o poate găsi. Corpul lui va urma mereu cele mai ascunse convingeri pe care le are; dacă crede că defectele sunt calităţi, a condamnat existenţa ca fiind diabolică și numai răul îl va atrage. S-a blestemat pe el însuși și va crede că numai de depravare merită să te bucuri. A echivalat virtutea cu durerea și va crede că viciile sunt singura sursă de plăcere. Atunci va ţipa că trupul lui are dorinţe vicioase proprii pe care mintea lui nu le poate cuceri, că sexul e un păcat, că iubirea e o emoţie pură a sufletului. Și apoi se va întreba de ce iubirea nu i-a adus nimic altceva decât plictiseală și sex – nimic altceva decât rușine.

Dacă ai încerca să condamni sexul ca fiind rău, tot te-ai trezi, contrar dorinţelor tale, acţionând conform premisei morale corecte. Ai fi atras de cea mai sofisticată femeie pe care ai întâlni-o. Mereu ți-ai dori o eroină. Ai fi incapabil să te dispreţuiești. Ai fi incapabil să crezi că existenţa este un lucru rău și că ești o creatură neajutorată prinsă într-un univers imposibil. Ești un bărbat care și-a trăit toată viaţa modelând totul după propriul lui scop. Ești un bărbat care știe că, așa cum o idee neexprimată în acţiuni fizice este ipocrizie demnă de dispreţuit, tot așa e și iubirea platonică, și, așa cum acţiunea fizică neghidată de minte este păcălirea de sine de care e capabil numai un fraier, tot așa e și sexul când este tăiat din codul moral al unei persoane. E aceeași problemă, iar tu știi asta. Stima de sine neatinsă pe care o ai știe asta. Ai fi incapabil să dorești o femeie pe care o urăști. Doar un bărbat care preaslăvește puritatea unei iubiri lipsite de dorinţă este capabil de depravarea unei dorinţe lipsite de iubire. Dar observi că cei mai mulţi oameni sunt creaturi tăiate în jumătate care mereu se leagănă disperaţi într-o parte sau în cealaltă. O jumătate este omul care urăște banii, fabricile, zgârie-norii și propriul său corp. Are emoţii nedefinite despre subiecte de neconceput cum ar fi semnificaţia vieţii și pretenţia lui la virtute. Și plânge cu disperare pentru că nu poate să simtă nimic pentru femeia pe care o respectă, dar s-a trezit legat cu o pasiune irezistibilă de o curvă din canal. El este bărbatul pe care oamenii îl numesc idealist. Cealaltă jumătate este bărbatul pe care oamenii îl numesc practic, bărbatul care dispreţuiește principiile, abstractul, arta, filosofia și propria lui minte. El crede despre achiziţionarea obiectelor materiale că ar fi singurul lui scop în viaţă și râde la nevoia de a lua în considerare scopul sau sursa lor. Se așteaptă ca ele să-i ofere plăcere și se întreabă de ce cu cât primește mai multe, cu atâta simte mai puţin. El este bărbatul care-și petrece timpul alergând după femei. Observă tripla escrocherie care se repetă la el. Nu-și va da seama de nevoia lui de stimă de sine, din moment ce ia în derâdere asemenea concepte ca valorile morale; și totuși simte dispreţul de sine profund care vine din faptul că el crede că e o bucată de carne. Nu va recunoaște, dar știe că sexul este expresia fizică a unui tribut pentru valorile morale. Așa că încearcă, trecând prin volutele efectului, să ajungă la ceea ce ar fi fost cauza. Încearcă să câștige o conștiință a propriei sale valori de la femeile care cedează în faţa lui și uită că femeile pe care le alege nu au nici personalitate, nici judecată, nici standarde ale valorii. Își spune că nu caută decât plăcere fizică, dar observi că obosește de femeile lui într-o săptămână sau o noapte, apoi că dispreţuiește curvele profesioniste și că iubește să-și imagineze că seduce fete sofisticate care au făcut o mare excepţie de dragul lui. Caută sentimentul realizării și nu-l găsește niciodată. Ce fel de merit poate să fie în cucerirea unui corp lipsit de minte?

/Ayn Rand/ https://cartier.md.md/carti/revolta-lui-atlas/1127.html