Literatura română începe să vorbească în germană. Apar traducerile. Apar interviurile. Apar biografiile și bibliografiile scriitorilor români în presa germană. Micul bulgăr românesc se face pe zi ce se apropie Târgul de Carte de la Leipzig tot mai mare și mai mare.
Dacă te uiți nemțește, atunci se vede o literatură mare, matură și viguroasă. Făcută de tineri. Sau de tineri scriitori de 60 de ani. Vârsta de pensionare al unui scriitor e peste vârsta de pensionare din Codul Muncii.
S-a scris la masa din bucătărie, pe un pervaz dintr-un cămin studențesc sau într-o mică garsonieră închiriată. Nu-i vedea nimeni. Apăreau în tiraje derizorii. Fără onorarii. Fără o infrastructură culturală. Sinecurile erau pentru alții. Persoanele media de primă pagină erau pițipoancele și cocalarii. Cronicile literare tot au fost mutate spre pagina de anunțuri până au ieșit din ziare. România însemna altceva.
Leipzigul ne zice: România este făcută de scriitorii români. Uitați-vă cât de mare este!