Emil Brumaru credea că s-a născut în Bahmutea din județul Tighina. „Nu există asemenea localitatea în Basarabia”. Istoricii literari și biografii au început să-i dea lecții de geografie.
Irina Nechit, „Jurnal de Chișinău”, a găsit locul de naștere al poetului. Biografia satului este interesantă nu doar pentru istoricii literari, care l-au crezut pe poetul îngerilor un cretin topografic. Ci și pentru cei care vor fi nevoiți să demonstreze că locuitorii din  Mihailovca de astăzi au fost cetățeni români în interbelica Bahmutea.
Fragmentele din articol apar cu permisiunea autoarei.


Una din întrebările pe care aş fi vrut să i le pun era: „Vedeţi în vis satul natal, cu garduri şi uliţe, cu părinţi şi bunei?”. La care poetul mi-a răspuns, pe 8 septembrie 2010: „Printre multele întrebări pe care mi le-ai fi pus, m-a atins una, destul de presantă: cea despre satul natal…
Venisem la Chişinău ca să elucidez şi treaba asta: unde e satul meu natal! Eram prea mic şi nu-mi aduc aminte, nici măcar în vis, cum arăta Bahmutea.
La voi am aflat că, de fapt, se numeşte acum Bahmut… şi că ar fi două localităţi cu numele acesta…
Am rămas surprins şi trist. Uite, mi-am spus, nu-mi cunosc exact măcar locul naşterii.
Pe certificatul de naştere e trecut: Bahmutea, judeţul Tighina.
Acum văd că este un sat Bahmut, dar în judeţul Călăraşi, pe o hartă nouă. M-am născut la 1 ianuarie 1939.
Nu am o hartă amănunţită de atunci, pe ea ar trebui căutat judeţul Tighina de prin 1939 (care era mare pe atunci) şi localitatea Bahmutea. Deci, înainte de venirea administraţiei sovietice de după 1940, când Basarabia a fost ocupată pentru a doua oară de ruşi – mai fusese ocupată în 1812 –, taică-meu, CFR-ist, ne-a băgat într-un vagon de marfă şi ne-a expediat în ţară, la rudele din regat. El a venit mai târziu, după ce a predat actele gării sau haltei.
Pe drum, bunica după mamă, luată cu noi, a murit într-o gară; avea o boală de inimă şi efortul refugiului a fost prea mare. Nici nu ştiu unde a fost înmormântată!
E jalnic, mai ales că nici satul natal nu mi-l cunosc, Bahmutea dispărând din hărţile noi.
Te-aş ruga, în timp, să te ocupi de asta, să cauţi o hartă de prin 1938-1939-1940 şi să vezi, în judeţul Tighina de atunci, unde era Bahmutea? Părinţii mei au murit şi nu mi-au zis decât locul naşterii din buletin.
Satul natal nu l-am văzut niciodată. Mă simt ca şi cum nu exist!!!
E o poveste care mă roade, mă sperie, mă întristează adânc…”
Nu voi relata detaliat cum am căutat satul enigmatic ce devenise pentru Emil Brumaru o Atlantidă obsedantă. Important e că, până la urmă, l-am găsit, dar nu în zona Tighinei sau în Transnistria, nici în Călăraşi, ci în raionul Cimişlia.
Din păcate, satul unde s-a născut acum 71 de ani Emil Brumaru a căpătat o altă denumire – Mihailovca. Atestată documentar prima oară în 1776, cu numele Bahmutea, această aşezare a fost denumită de autorităţile ruse Mihailovca, în 1812.

Profesorul de istorie de la Liceul „Ştefan cel Mare” din actuala Mihailovca, dl Dionis Bologan, ne-a povestit că, între 1918 şi 1940, satul îşi recăpătase denumirea străveche, Bahmutea. Dar după 1940, puterea sovietică l-a rebotezat Mihailovca, satul figurând pe toate hărţile contemporane sub această denumire dubioasă.
Calea ferată trece şi acum, la fel ca altădată, prin Mihailovca (Bahmutea), un sat mare, cu peste 3500 de locuitori. Poţi merge cu trenul la Cimişlia şi la Tighina. Însă nimeni nu-şi mai aminteşte de CFR-istul Grigore Brumaru şi de învăţătoarea Elisabeta Brumaru, părinţii poetului.