„Emil Brumaru e unul dintre puținii poeți care-ți dau certitudinea că sunt mari încă de la debut. De mai bine de patruzeci de ani încoace, scrie poeme extraordinare, pentru care-l admir și îl invidiez cu patimă. Și totuși, celebritatea extraliterară (singura celebritate reală, în fond) și-a câștigat-o abia în ultimii zece-cincisprezece ani, odată cu poemele „pornolirice” din Plai cu boi și cu volumul Infernala Comedie (2005), florilegiu care a cules o mare parte dintre aceste flori lirice cu organe hipersexualizate. Explicite și ca limbaj, și ca temă, poemele au vulnerat sensibilitățile mai romanțioase, încântându-le dimpotrivă pe cele mai liberale în gesticulație și așteptări.” (Radu Vancu)
