Ioan Basarab, un domn român la începuturile Țării Românești

… Medievistica românească se află în prezent sub un asalt paraştiinţific similar celui la care sunt supuse de câteva decenii studiile clasice din ţară din partea curentului tracoman. Ambele discipline sunt confruntate, din direcţii diametral opuse, cu acuzaţii violente şi fără nuanţe din partea unor curente mai mult sau mai puţin structurate, ai căror membri nu s-au încumetat să parcurgă drumul dificil al unei formaţii în domeniu. Ele sunt vizate în bloc, fiind acuzate de falsificarea conştientă a trecutului, fie prin denaturarea rolului „strămoşilor” poporului român (traco-dacii) într-un caz, fie prin minimizarea contribuţiei alogene (turcice, mai precis cumane) în celălalt. Pentru unii, ea nu ar fi suficient de „patriotică”, pentru ceilalţi ea este, de la începuturile sale, definitiv marcată de un „naţionalism obtuz”. 

În faţa acestor atacuri care subminează grav criteriile epistemologice recepte, ocupând ilegitim spaţiul de dialog între istorici şi publicul interesat de cunoaşterea trecutului, cei doi autori au decis să ia o poziţie tranşantă şi fără complezenţă. În paginile care urmează i se conferă criticii istorice dreptul deplin de cetate, cu scopul unic de a separa net între mistificare şi adevăr istoric. Cele două părţi ale lucrării îşi propun să conducă în mod convergent şi complementar un dublu demers de deconstrucţie şi reconstrucţie a dosarului factual şi interpretativ al complexei problematici 
a întemeierii Ţării Româneşti.