Într-o logică a maniheismului anticomunist, tema acestui volum ar fi desfiinţarea brutală a Şcolii Sociologice de la Bucureşti de către regimul comunist românesc. Nu este, însă, în natura istoriei sociale, să opereze cu cadre tari şi cu categorii binare, aşa cum nu este intrinsecă acesteia nici abordarea relativizantă sau revizuirea care operează cu maniheism în sens opus. Abordarea noastră îşi propune să înţeleagă procesul istoric al destrămării unei Şcoli ştiinţifice – şi al unui domeniu, prin aprofundarea condițiilor socio-culturale relevante şi strategiile prin care actorii istorici analizați au căutat să dea sens precarităţii ivite în viața lor. Astfel, dacă analizăm mai îndeaproape evoluţiile postbelice româneşti, desfiinţarea despre care vorbim a fost mai degrabă un deznodământ. Anii 1944, 1946, 1948, Inregistrează momente politice importante care au influenţat viața grupurilor sociale, dar viața unei şcoli ştiinţifice nu se judecă numai prin asemenea evenimente exterioare ei. Schimbările de regim au un efect mediat, nu doar imediat. Ca fenomene suprastructurale, ele nu se produc asupra unor realităţi altfel fixe, stabile, ci asupra unor realităţi în transformare, unor structuri intermediare cu care se află în raport de comunicare şi influenţare reciprocă. Ca atare, se desfăşoară înaintea noastră o întreagă panoplie de rezistențe de ajustări, adaptări, conformări, reprimări, anihilări, ca posibile reacții care se concretizează la joncț iunea dintre contexte semnificative şi strategie personală şi de grup. (Zoltan Rostas, Ionuț Butoi)
Condamnare, marginalizare și supraviețuire în regimul comunist
Școala gustiană după 23 august 1944