„— Fiind iarnă, ger mare, povestea maică-mea la mulţi ani după aceea, când mă dezbrăcam și se vedeau oasele pieptului stricate, tat-to, beat acasă, vede trecând pe un oarecine pe drum și… Hai să se laude: Să vezi ce fecior am! Nici una, nici două, vine-n casă, te înhaţă așa gol cum erai, te scoate pe frigul cel mare afară și, dându-se la gard, mi te arată acelui trecător pe drum… Ai răcit rău dintr-aceea, te-ai îmbolnăvit și erai să mori…
Cum de n-am murit? Ce noroc am avut? Cum de-am scăpat cu zile?…
Asta a fost prima cumpănă în viaţa mea. Mi-a venit de la tatăl meu, de la Vasile. Asta ar fi una din isprăvile lui, de-acum familist fiind și tată.
Atâtea urmau să vină!” (Vladimir Beșleagă)
