Povestea fără sfârşit

301.00 MDL

În stoc

9786303212968 , 520
Partajare

O capodoperă despre magia nesfârșită a cărților și despre puterea fanteziei
„Există oameni care nu sunt niciodată în stare să ajungă în Fantázia, spuse domnul Koreander, și mai există oameni care sunt în stare, dar rămân acolo pentru totdeauna. Și mai există câțiva care se duc în Fantázia și se întorc înapoi. Așa ca tine, Bastian. Iar aceștia vindecă ambele lumi.“
Când Bastian descoperă într-un anticariat o misterioasă carte legată în mătase arămie, nici prin gând nu-i trece că o să-i fie încredințată o misiune importantă. E nevoit să pătrundă cumva în carte și să salveze Fantázia, un tărâm al imaginației în care orice este posibil, și în care te poți și pierde. Viața Crăiesei Copile stă în mâinile sale și e hotărât să riște totul pentru a o salva.
Adevărata încercare pe care Bastian e nevoit să o depășească nu este pătrunderea în Fantázia și salvarea ei, ci descoperirea căii prin care se poate întoarce în lumea reală. Iar părăsirea unui tărâm fără hotare se dovedește cu atât mai grea.
Scriind o poveste în poveste ce se autogenerează la infinit, Michael Ende le demonstrează cititorilor săi că nimic nu se sfârșește cu adevărat, ci doar se preschimbă, și că, în final, cheia ce deschide poarta tuturor posibilităților stă în puterea de a afla cine ești cu adevărat.

“Când eram mică mi-am dorit o carte care nu se termină niciodată. Povestea fără sfârșit a rămas cu mine pentru totdeauna,pentru că m-a învățat că fantezia mea poate duce povestea mai departe. Oricând, din orice punct. Copilul meu a citit-o cu sufletul la gură, fiindcă saga lui Bastian e genul care te ține treaz până în zori, cu lumi fantastice și animale fantasmagorice. Rămâne să descopere crescând că fiecare dintre noi e Atreju și poate salva tărâmul imaginației. Nu vă uitați întâi la film, citiți povestea, nu se va termina niciodată!” – Andreea Caleman.

„După ce o să ajungeți la Cele Trei Porți Fermecate și o să vizitați Țara Bătăușilor și Orașul Strigoilor (vă recomandăm să vă plimbați și prin Pădurea Nopții), o să vă amintiți cu cel mai mare drag de acest băiat singuratic și nefericit, care la începutul romanului este batjocorit pentru că îi place să citească și să inventeze povești. Serios acum, oare e atât greșit să-ți dorești să-ți petreci timpul în compania ființelor fermecate, în condițiile în care ești înconjurat de colegi răutăcioși, iar propriul tată te ignoră, veșnic îngândurat?” – Simona Stoica

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Numai clienții autentificați, care au cumpărat acest produs, pot să scrie o recenzie.

Faceți cunoștință cu autorul

Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt