„În timpul vieții mulți dintre ei aveau însă o anume celebritate, intrînd în ierarhiile valorice cu locuri bine definite. Vestita rumoare din saloane pe care o produceau era la nivelul orizontului de așteptare al masei culturale, fenomen înregistrat neapărat de T. Maiorescu: «…în încercările lor, fie cît de restrînse în privința sferei de idei în care se mișcă, arată o natură mai aleasă, simțiri simple, dar neafectate, și produc în cetitor acea impresie senină, care este adevărata binefacere a artelor frumoasă». (Sigur că azi ni se pare amuzant că naivele O lacrimă sau O iluziune pierdută făceau odată furori între ceaiuri și cozonaci.) Luată în totalitate, contribuția lor nu pare deloc neglijabilă.” (Eugen Lungu)
