Text stabilit și adnotat de Laurent și Véronique Boyer
Vol. I: Acest jurnal acoperă ultimii ani ai vieții lui Paul Morand, din iunie 1968 până în aprilie 1976: treizeci și două de caiete manuscrise, incredințate Bibliotecii Naționale, și un ultim caiet neterminat, care face parte din fondul Morand, recuperat după moartea lui de Biblioteca Institutului Francez.
Potrivit dorinței autorului, conținutul acestora nu trebuia să fie consultat și nici publicat înainte de anul 2000. El voia să le pună astfel la adăpost de indiscrețiile și comentariile contemporanilor săi. Autorul destina cititorilor de azi – o epoca încă îndepărtată pentru el, pe atunci – această mărturie a unui om animat de plăcerea de a scrie în deplină libertate.
Jurnalul inutil, al cărui titlu este împrumutat dintr-o tiradă celebră din Nunta lui Figaro, dă replica, o jumatate de secol mai târziu, Jurnalul unui atașat de ambasadă, care datează din anii 1916 și 1917. Aceste note redactate zilnic, fără a fi recitite sau corectate, amestecă întâlniri, citate, reflecții personale asupra problemelor de actualitate la acea vreme și evocări ale trecutului, lecturi si călătorii. Scris când cu carioca, când cu pixul, când cu stiloul sau cu creionul, însoțit de foi volante, de pagini smulse din carnete, de fotografii, de articole tăiate din ziare, de scrisori prinse cu bold (unele, din diverse perioade, sunt reunite în Anexele volumului II sau figurează în Indexul general), acest Jurnal se prezintă ca o lucrare destul de asemănătoare cu un colaj pictural. El conține chiar și câteva desene făcute de mână, zeci de cărți poștale și hârtii cu antet ale hotelurilor din toate țările lumii. Cosmopolit, la fel ca autorul său, dezvăluind, așa cum el însuși o scrie, dorința nestrămutată a acestuia „de a fi altundeva”.
Vol. II: 5 iunie
Nu am decât nimicuri de transmis: de aceea și titlul de Jurnal inutil
