„Ion Druţă domină suveran proza scurtă a anilor ’60-’70. Schiţele şi povestirile sale erau de o prospeţime neobişnuită faţă de schematismul indus şi vulgarităţile ideologice proliferate de I. Canna şi alţi breslaşi. Sania, Murgul în Crimeea, Bătrâneţe, haine grele – şi nu numai – rămân să ilustreze şi azi specia şi epoca… Atunci când Vasile Coroban încerca să impună modele epice de valoare, spiritul său greu de mulţumit avea de ales din contemporani doar mostre din nuvelele lui Druţă. Subtilul critic ştia de ce: proza mică a scriitorului ataca, memorabil şi incitant, problemele mari ale existenţei – viaţa şi moartea, trecerea abrazivă a omului prin timp, datoria şi sacrificiul, efemerul şi frumuseţea netrecătoare.” (Eugen Lungu)
