Măștile timpului

„Măştile timpului poate fi unul dintre romanele semnificative ale anului de proză 2024. E un roman care îşi respectă titlul. Fiecare capitol poate purta o mască sau poate purta un dialog despre ziua de azi: «Masca trecutului», «Omul care ura pe toată lumea», «Datoria trebuia plătită», «Apariţia fantomei» sau «De ce dispare pe nesimţite o mare iubire», „În mijlocul vulcanului» sau «Ştie cineva cum se va sfârşi povestea?». Ar mai trebui să citim povestea sau e de ajuns să citim titlul? Romancierul are grijă de noi! Are grijă şi pe mai departe, pentru că ne descrie o galerie de femei fascinante, la fel cum sunt şi bărbaţii din cuprinsul romanului. Seamănă cu cei pe care i-am văzut în cutare film, cu, de pildă, Maurice Ronet, în anii săi glorioși! Sunt vedete. Dar Loreta, minunata eroină a cărții, de ce suferă? De ce suferă încât ajunge să recurgă la un gest infernal? Măștile timpului e însă și un roman scris în cheie politică, car survolează ultimii ani ai comunismului românesc și apoi întreaga perioadă post-decembristă. Suntem mereu puşi într-o situaţie limită, în care povestitorul smulge toate măştile. Ne arată desfăşurătorul, aşa cum ne prevenise prin titlu. Într-un timp în care autorul nu mai are grijă de cititorul său, nu-l mai ocroteşte cu pagini fericite, Adrian Marcu propune un roman-model. Să-l citim și recitim cu iubire.” (Cornel Ungureanu)