Iubirile de tip pantof. Iubirile de tip umbrelă …

„Poveştile ne plac atunci când conţin enigme. Sau tâlcuri (cuvintele vechi au uneori o înţelepciune care stă la pândă, este cazul cuvântului tâlc). Acest roman doldora de povești aparent disparate este unul care s-a scris aproape singur. Inițial am vrut să merg pe un singur fir, pe urmele iubirii mele pentru cuvânt și pentru teatru, pentru gest și pentru ceremonie. Cartea s-a transformat într-o călătorie, altfel spus, m-a dus singură dinspre centrul lumii (de la Rădăuți, orașul în care m-am născut) spre periferii, adică spre Paris și Avignon (mari capitale ale teatrului). Rețineți că, dacă vă place călătoria, nimeni nu vă obligă să vă mai întoarceți din ea…” (Matei Vișniec)