Fontana di Trevi

„Revenind din exilul francez în România de astăzi, Letiția încearcă să recâștige moștenirea confiscată a familiei. Totul s-a schimbat, dar s-a îmbunătățit prea puțin; câștigă doar cine își face loc cu coatele sau își schimbă la timp alianțele politice. Totalitarismul plutește doar ca o umbră deasupra poveștii: când Letiția se întâlnește cu prietenii vechi, din adâncul minții ei răsar mereu amintiri difuze, legate de relația cu Sorin, în răspăr cu pruderia socialistă. Afară totalitarismul face ravagii, dar înăuntru miroase a alcool și sex secret. Proasta comunicare cu Sorin și avortul devin motive recurente, o disociere între trup și suflet. Naratoarea evită să judece și să proiecteze o lumină foarte puternică asupra faptelor: chiar și sub Ceaușescu, nu totul era rău.
În jurul acțiunii principale se dezvoltă o mulțime de personaje, comparabile ca anvergură cu cele create de realismul rus. Bogăția de istorii și teme, care la început par disparate, dar se unesc la sfârșit, ne duce cu gândul la Proust. Scriitoarei îi face plăcere să-și arunce cititorul în meandrele biografice ale personajelor: fiecare și-a urmat traseul în postcomunismul românesc. Uneori acțiunea încetinește și se creează imagini memorabile: de exemplu, căutarea fericirii, aruncând strâmb o monedă în Fontana di Trevi.
E literatură europeană mare, făcută de o autoare cu adevărat europeană.” (Luca Vazgec, Frankfurter Allgemeine Zeitung, 2023)