Șmecherie și lume rea

„Am ales tema asta pentru că mă pasiona, aveam senzaţia că stăpânesc oarecum subiectul şi de-aia m-am băgat. A fost un job de vis – să iei bani ca să stai prin crâşme sau cluburi şi să vorbeşti cu lăutari şi fani. Cât te ţine ficatul, să-l tot faci. Concluzii? Că e muzica băieţilor răi din România, a bagabonţilor, băieţii de la colţul străzii, şi a şmecherilor, tipii cu conexiuni mafiote. Că stă într-o măsură semnificativă pe banii gri ai interlopilor (întrucât grosul banilor vin din cântări la evenimente private, cele mai multe de interlopi). Că le glorifică voalat modul de viaţă, exultând şmecheria şi banii făcuţi uşor. Că, spre deosebire de hip-hop, unde lucrurile sunt spuse pe faţă, manelele codifică mesajul, îl spun oarecum cifrat – mai direct în anii ‘90, din ce în ce mai eliptic acum. De ce se întâmplă asta? Pentru că şmecheria devine o valoare tot mai dubioasă. În anii ‘90, şmecheria făcea legea şi oamenii se mândreau cu asta, că fac bani prin orice mijloace; acum, şmecheria e din ce în ce mai stigmatizată şi oamenii nu o mai scot la vedere. Dar să nu ne iluzionăm – ea e în continuare acolo, doar că a dispărut din spaţiul public. Acum oamenii tac şi fac.” (Adrian Schiop)