- Acest eveniment a trecut.
Despre eveniment
Sfârșitul lumii e un tren, de Daniela Rațiu, la Librăria HUMANITAS Oradea
Dragi prieteni din Oradea, sâmbătă, 13 aprilie, la ora 17.00, vă invităm la Librăria HUMANITAS Oradea (Calea Republicii nr.11) la o întâlnire cu scriitoarea Daniela Rațiu, prilejuită de romanul său răvășitor Sfârșitul lumii e un tren, proaspăt apărut la Editura Cartier. Cartea invocă foametea de după cel de-al doilea război mondial. Alături de autoare, participă la dialog Dan-Liviu Boeriu și Mircea Pricăjan.
„În mijlocul uliței, hoitul unui soldat. Va fi mâncat. Roiuri de muște se așază pe fața lui. I-au acoperit gura albă, uscată, buzele crăpate și însângerate, ochii deschiși. O privire nedumerită. Ultima privire. Va fi mâncat de semenii lui. Mai târziu însă, atunci înserarea se va amesteca cu noaptea. Arșița a uscat tot. De doi ani și mai bine nu a mai plouat. Nu latră niciun câine. Nu e nicio urmă de câine în satul acesta. Au fost mâncați de oameni. Care n-au fost mâncați, au fugit. Se ascund prin pădurile din împrejurimi. Atacă. Câinii îi atacă pe oameni. Oamenii îi atacă pe câini. Pădurile sunt departe de sat, e greu să ajungi până acolo, să te ascunzi de urgia dogoritoare. Căldura te înnebunește. Îți poți da duhul pe drum, să devii un hoit. Un hoit înseamnă carne, hrană, la îndemână. Un hoit nu mai e om sau câine. Sau pisică. Un hoit se poate mânca. Mintea e îngălată de foametea care a pus stăpânire pe toate ținuturile astea, de aci și până dincolo de Prut, dincolo de Siret. Supraviețuirea ocupă și ultimul gând. Mintea a devenit un hoit. Difuză, la limita dintre animal și om. Mintea e animal. Foametea e atotputernică aici și până departe hăt, foarte departe. Moldova de aici, iar peste Prut, Basarabia, și mai departe, Ucraina. Și mai departe. Departe. Până-n Siberia, la capătul lumii.” (Din „Sfârșitul lumii e un tren”)
Daniela RAȚIU s-a născut la Brașov. A absolvit Liceul de Arte Plastice Ion Vidu din Timișoara, licențiată a Facultății de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării – Jurnalism, a Universității de Vest, licențiată a Facultății de Drept și Științe Administrative a Universității Tibiscus. A urmat un master de Foto/Video din cadrul Facultății de Arte și Design a Universității de Vest Timișoara. Este membră a PEN România și a Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Timișoara. Membră a Societății Timișoara. Ca jurnalist a scris la Ziua de Vest, Evenimentul Zilei – Ediția de Vest, Ziare.com, evz.ro, adevărul.ro, pe newsweek.ro, lapunkt.ro etc.
A debutat editorial cu volumul de poezie Ciorap cu firul dus, editura Marineasa, Timișoara, 2005. A publicat romanul Ochelari de damă, editura Brumar, Timișoara, 2005. În 2007, a publicat romanul In Vitro, editura Cartea Românească, București. În 2015, a fost unul dintre finaliștii concursului de scenarii HBO, coautor al scenariului Pauker. În 2016, a publicat volumul de teatru Măcelarul îi citea pe ruși, editura Tracus Arte, București. În 2018, a publicat volumul de poezii Staniol, editura Charmides, Bistrița. În 2022, a publicat volumul cronică-jurnal Cinci luni care au salvat România. Matrioșka. Războiul Hibrid și războiul lui Dragnea cu România, editura Casa de Pariuri Literare, București. În, 2022, au fost publicate romanul Ultimul an cu Ceaușescu, editura Litera, București, și Anestezia. Un singur poem, editura Casa de Pariuri Literare.
Dan-Liviu BOERIU scrie cronică literară și realizează interviuri pentru revista Familia. Cea mai recentă carte: Anatomia ratării, dialog cu Teodor Baconschi (Humanitas, 2016).
Mircea PRICĂJAN este scriitor, traducător și redactorul-șef al revistei Familia. Cea mai recentă carte: romanul Murmur (Humanitas, 2023).
Sfârșitul lumii e un tren (roman), de Daniela Rațiu. Broșată, 252 pag. Preț: 39 RON/169 MDL
Cartea poate fi comandată și online pe cartier.ro, cu livrare din București în toată România sau pe cartier.md, cu livrare în toată lumea.