Yasunari Kawabata
YASUNARI KAWABATA s-a născut la Osaka, în 1899. În 1924 a absolvit Universitatea Imperială din Tokyo. A debutat în 1925 şi doi ani mai târziu a devenit cunoscut prin nuvela Dansatoarea din Izu (Izu no odoriko; Humanitas Fiction, 2008, 2012). În 1948 şi-a câştigat definitiv notorietatea cu romanul Ţara zăpezilor (Yukiguni; Humanitas, 2007; Humanitas Fiction, 2015, 2018). Este primul scriitor japonez care primeşte Premiul Nobel, în 1968, motivaţia juriului fiind „pentru măiestria lui literară, care exprimă cu mare sensibilitate esenţa spiritului japonez". S-a sinucis în aprilie 1972, la mai puţin de doi ani după moartea prietenului său, scriitorul Yukio Mishima. Printre cele mai cunoscute cărți ale sale se numără Maestrul de go (Meijin, 1951; Humanitas Fiction, 2007, 2014), O mie de cocori (Sembazuru, 1952; Humanitas, 2000; Humanitas Fiction, 2015), Lacul (Mizuumi, 1954; Humanitas Fiction, 2012), Sunetul muntelui (Yama no oto, 1954; Humanitas, 2010; Humanitas Fiction, 2016), Frumoasele adormite (Nemureru bijo, 1960; Humanitas, 2006; Humanitas Fiction, 2014, 2018), Vechiul oraș imperial (Koto, 1962; Humanitas Fiction, 2009, 2015, 2017), Frumusețe și întristare (Utsukushisa to kanashimi to, 1964; Humanitas, 2000; Humanitas Fiction, 2013, 2018) și romanul apărut postum, Păpădiile (Tanpopo, 1972; Humanitas Fiction, 2015, 2018). O primă selecție din povestirile scrise de Yasunari Kawabata între 1936 și 1958 a fost publicată în colecția „Raftul Denisei" sub titlul Valsul florilor în 2013, iar volumul Povestiri de ținut în palmă (Tenohira no shosetsu), ce reunește povestiri scrise între 1916 și1964, în 2018.
