Autor

Vladimir Beșleagă

Vladimir BEŞLEAGĂ s-a născut la 25 iulie 1931, în satul Mălăiești, din Grigoriopol, RASSM. După absolvirea şcolii medii din satul natal (1950), urmează Facultatea de Litere a Universităţii de Stat din Chişinău (1955), apoi doctorantura la aceeași instituție (1958), lucrând la o teză despre proza lui Liviu Rebreanu, fără a o termina totuşi, din cauza cenzurii comuniste a vremii. Timp de mai mulți ani este angajat la diverse publicaţii periodice, apoi se consacră muncii literare. Debutează în 1963, cu culegerea de nuvele La Fântâna Leahului. În 1966, publică romanul de factură modernă, pe linie proustiană & faulkneriană, Zbor frânt, considerat unul dintre cele mai importante romane ale literaturii române din Basarabia din secolul al XX-lea. În 1969-1970, scrie poemul epic Noaptea a treia, rămas în sertar până în 1988, când vede lumina tiparului cu titlul Viaţa şi moartea nefericitului Filimon sau Anevoioasa cale a cunoaşterii de sine. Urmează alte romane: Acasă (1976), Ignat şi Ana (1979), Durere (1979), Sânge pe zăpadă (1985; primul dintr-o trilogie consacrată lui Miron Costin), Cumplite vremi (volumul II al trilogiei). Figură marcantă a Renaşterii naţionale din anii 1988-1989, este deputat în primul Parlament al Republicii Moldova, care adoptă Declaraţia de independenţă. După 1990, i se reeditează mai multe scrieri; totodată, bibliografia autorului se completează cu noi titluri: Țipătul lăstunului (2006), Hoţii de apartamente (2006), Dirimaga (2009), Voci (2013) ş.a. În seria de autor Vladimir Beșleagă la Editura Cartier au apărut: Țipătul lăstunului (poeme), 2006; Conștiința națională sub regimul comunist totalitar (RSSM: 1956-1963), (studiu), 2008; Vasile Coroban. Omul de spirit (eseu), 2010; Viața și moartea nefericitului Filimon (poem tragic), 2013, 2021; Zbor frânt (roman), 2013, 2021; Cumplite vremi (roman), 2017.

Presa despre autor:

Interviu cu Vladimir Beșleagă, marele scriitor al Basarabiei – un supraviețuitor și un învingător

Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt