Autor

Robert Graves

Robert Graves este unul dintre cei mai prolifici scriitori britanici ai secolului XX. S-a nascut la Wimbledon, intr-o familie apartinand clasei mijlocii. Tatal sau, inspector scolar, i-a trezit gustul pentru poezie, iar mama, nepoata istoricului german Leopold von Ranke, i-a deschis interesul pentru istorie. A studiat la Oxford, insa declansarea primului razboi mondial l-a obligat sa-si intrerupa studiile. S-a inrolat in armata britanica, a luptat pe frontul de vest si a fost grav ranit. Dupa razboi, a fost profesor la Universitatea din Cairo, apoi s-a stabilit la Mallorca. Razboiul civil l-a silit sa paraseasca Spania, iar in 1939 ajunge in America, pentru ca, dupa razboi sa se intoarca la Mallorca, locul de care s-a simtit cel mai legat sufleteste. Intre 1961 si 1966 este profesor la catedra de poezie de la Oxford, impletind cariera didactica cu cea de traducator din greaca si latina. Robert Graves s-a considerat inainte de toate poet, dar din versurile sale, impregnate de un romantism tarziu, n-a putut sa-si castige existenta. Prieten cu T. E. Lawrence, a publicat in 1927 o biografie a acestuia (Lawrence si arabii) de mare succes. La inceputul anilor '30 devine tot mai preocupat de istorie si mit, surse de inspiratie pentru marile romane care i-au adus celebritatea: Eu, Claudius imparat, Claudius zeul, Regele Isus.

Bibliografie selectiva:
Lawrence and the Arabs, 1927
Good-bye to All That, 1929
I, Claudius 1934
Count Belisarius, 1938
Claudius the God, 1943
King Jesus, 1946
The White Goddess, 1948
The Isles of Unwisdom, 1949

Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt