Petru Cărare
Petru CĂRARE (n. 13 februarie 1935, Zaim, judeţul Tighina; azi, raionul Căuşeni), scriitor român din Basarabia. Absolvă şcoala medie din Căuşeni în 1953. Urmează Facultatea de Jurnalistică a Şcolii Centrale a Comsomolului din Moscova (1954-1956), iar în 1969 absolvă Cursurile Superioare de Literatură de pe lângă Institutul „M. Gorki” din Moscova. Activează în calitate de redactor coordonator în departamentele de satiră şi umor ale mai multor publicaţii republicane. În 1964 devine membru al Uniunii Scriitorilor din RSSM. Debutează editorial în 1962 cu volumul de versuri Soare cu dinţi, asupra conţinutului căruia a intervenit cenzura comunistă. Şi mai dramatică e soarta volumului de versuri satirice Săgeţi (1972), al cărui tiraj este scos din librării şi nimicit. Dintre alte titluri mai menţionăm: Trandafir sălbatic (1965), Stele verzi (1967), Versuri (1970), Oglinzi (1974), Parodii şi epigrame (1976; 1981), Peniţa şi bărdiţa (1988), precum şi cărţile pentru copii Cale bună, Ionele! (1962), Ploaie cu soare (1964), Ce culoare are vântul? (1968), Umbrela (1970), Ionică Tropoţel (1978), Broscuţa cea isteaţă (1983), Tropoţel şi toţi ceilalţi (1987) ş.a. Opera lui Petru Cărare cuprinde, de asemenea, proză (volumele de proză scurtă Zodia musafirului (1970) şi Între patru ochi (1979)), precum şi piese de teatru: Umbra Domnului, Străinul, Portretul, Logodna cu bucluc, Drum deschis. Pentru creaţia sa, Petru Cărare a fost distins cu medalia „Mihai Eminescu” (1996), cu Premiul Naţional pentru Literatură (2000) şi cu Ordinul Republicii (2010).
