Autor

John Boyne

John BOYNE este un scriitor irlandez contemporan, născut la Dublin pe 30 aprilie 1971. A scris până în prezent peste zece romane pentru adulți și cinci pentru copii și s-a bucurat de traducerea cărților sale în peste 50 de limbi. A obținut doctoratul la Universitatea East Anglia. Cartea sa „Băiatul cu pijamale în dungi” s-a vândut în întreaga lume în peste 2,5 milioane de exemplare și a fost ecranizată cu succes în anul 2008 de către compania Miramax. Această carte a fost desemnată Cartea anului pentru copii în Irlanda și a beneficiat de mai multe premii, printre care: Premiul „Vocea Nouă a Frontierei”, Premiul „Ottar”, Premiul literar „Paolo Ungari” (Italia). De asemenea, Boyne este autorul colecției scurte de povestiri „Sub pământ”. În anul 2015, John Boyne a primit premiul „Gustav Heinemann” pentru pace (Germania). Cel mai recent roman al său, numit „The heart's invisible furies”, a fost publicat la începutul anului 2017 și a devenit 'Cartea anului”.

Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt