Ion Pop
Ion POP (n. 1 iulie 1941, Mireşu Mare, Maramureş), poet, critic şi istoric literar, editor şi traducător român. Studii la Liceul „Emil Racoviţă” (1955-1959) şi Facultatea de Filologie a Universităţii „Babeş-Bolyai” (1959-1964) din Cluj. Din 1971, doctor în filologie, cu teza Avangardismul poetic românesc. Redactor-șef, apoi director al revistei Echinox (1969-1983). Între 1973-1976, lucrează ca asistent asociat la Universitatea Paris III – Sorbonne Nouvelle. În 1990-1993, director al Centrului Cultural Român din Paris. Din 1990, profesor la Facultatea de Filologie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj, iar între 1996-2000, decan al acesteia. Debutează cu versuri în „Steaua” în 1959, iar în 1966 îi apare prima carte, Propuneri pentru o fântână. În 1969, publică studiul Avangardismul poetic românesc. În 1976, alcătuieşte împreună cu Dumitru Ţepeneag numărul special Ecrivains roumains d’aujourd’hui al revistei „Les Lettres nouvelles”. Participă la realizarea monumentalului Dicţionar al scriitorilor români (I-IV, 1995-2002). Coordonator al Dicţionarului analitic de opere literare româneşti, vol. I-IV (1998-2002). În 2006, a publicat la Paris antologia avangardei româneşti, La réhabilitation du rêve. În noiembrie 2015 a fost ales membru corespondent al Academiei Române.
Volume de versuri: Biata mea cuminţenie (1969), Gramatică târzie (1972), Soarele şi uitarea (1985), Amânarea generală (1990), Descoperirea ochiului (2002), Elegii în ofensivă (2003), Litere şi albine (2010), În faţa mării (2011), Casa scărilor (2015).
Monografii şi studii: Poezia unei generaţii (1973), Nichita Stănescu. Spaţiul şi măştile poeziei (1980), Lucian Blaga. Universul liric (1981), Jocul poeziei (1985), Avangarda în literatura română (1990), A scrie şi a fi. Ilarie Voronca şi metamorfozele poeziei (1993), Gellu Naum. Poezia contra literaturii (2001), Viaţă şi texte (2001), „Echinox”. Vocile poeziei (2008), Din avangardă spre ariergardă (2011), Scara din bibliotecă (2013).
