Ernesto Sabato
Ernesto SABATO aparţine strălucitei pleiade de scriitori agentinieni ai secolului XX, alături de Jorge Luis Borges, Julio Cortázar şi Adolfo Bioy Casares. S-a născut în 1911 la Rojas, într-o familie de imigranţi italieni. Studiază la Colegiul Naţional din La Plata şi apoi la Facultatea de Ştiinţe fizico-matematice a Universităţii Naţionale din La Plata, unde obţine şi titlul de doctor, în 1938. În acelaşi an pleacă în Franţa, pentru a lucra la Laboratorele Joliot Curie din Paris. Aici cunoaşte îndeaproape mişcarea suprarealistă, care l-a înrâurit semnificativ. În 1940 se întoarce în Argentina, fiind numit profesor la Universitatea Naţională din Buenos Aires, şi îşi face debutul literar în revista Teseo din La Plata. În 1945, în urma articolelor din La Nación, prin care atacă regimul lui Perón, este obligat să abandoneze învăţământul. Renunţă şi la activitatea ştiinţifică pentru a se dedica exclusiv literaturii. După un an, i se editează cel dintâi volum, Unul şi universul, o culegere de articole pe teme politice, filosofice şi sociale. Primul său roman, Tunelul (1948; Humanitas Fiction, 2012), este primit cu interes în ţară şi pe plan internaţional, iar următoarele două romane, Despre eroi şi morminte ( 1961) şi Abaddón, Exterminatorul (1974), îi deschid larg porţile gloriei şi ale nenumăratelor şi prestigioaselor premii şi distincţii, dintre care Premiul Médicis (1977); titlul de Cavaler al Legiunii de Onoare (1979) şi cel de Comandor al Artelor şi Literelor din Franţa (1983); Premiul Cervantes (1984). A scris de asemenea eseuri cu caracter social, politic, filozofic şi literar: Oameni şi angrenaje (1952), Eterodoxie ( 1953), Scriitorul şi fantasmele sale (1963), Apolgii şi respingeri (1979), Robotizarea omului şi alte pagini (1981), Înaintea sfârşitului (1998) etc. Îşi pierde treptat vederea şi în ultimii ani ai vieţii îşi cultivă vechea pasiune pentru pictură. Moare în 2011, în Santos Lugares (provincia Buenos Aires), cu trei luni înainte de a împlini o sută de ani.