Constant TONEGARU
Constant TONEGARU s-a născut pe 13 februarie 1919 la Galați. Debutează în „Expresul de Brăila” în toamna lui 1942. Tonegaru și-a văzut publicată în timpul vieții o singură carte, Plantații (1945), care ar fi trebuit să se intituleze Plantația de cuie, dacă Cenzura nu ar fi intervenit, ca în atâtea alte cazuri de amestecuri silnice (care par azi absurde sau de-a dreptul aleatorii) în titlurile vremii. Cu un an mai mare decât Geo Dumitrescu, Tonegaru este un poet pursânge, autodidact și nonconformist, cu faimă de nealiniat și de talent exploziv. Cele mai valoroase pagini despre Tonegaru, mort cu trei zile înainte să împlinească 33 de ani, îi aparțin lui Barbu Cioculescu, devotat tonegarian care se va îngriji, după anii cei mai sumbri ai comunismului românesc, de recuperarea memoriei, dar și de publicarea (și reeditarea) manuscriselor lăsate de prietenul său din tinerețe. Apropiat de Șerban Cioculescu și în special de Vladimir Streinu, unul dintre principalii săi susținători, căruia îi și dedică Plantații, membru al cenaclului lui Eugen Lovinescu, „Sburătorul”, despre care scrie mai mul te articole după moartea magistrului, Constant Tonegaru e un neașezat, un spirit liber, în care se întâlnesc un inocent și un exhibiționist, un melancolic incurabil și un reactiv neaderent la compromisuri. După ce primește mult râvnitul Premiu al Fundațiilor Regale, în urma căruia îi este publicat volumul de debut, viața lui Tonegaru va urma un traseu zdruncinat: ani de rătăcire, de sărăcie, de degringoladă sentimentală, în care nu mai este nici angajat, nici publicat, totul culminând cu acuzația de „conspirație împotriva statului”, după aderarea la Asociația caritabilă „Mihai Eminescu”, ce trezise suspiciunile Securității că ar fi ajutat partizanii din munți. Va fi arestat în martie 1949, condamnat la doi ani de închisoare grea, iar rănile căpătate în urma torturilor la care e supus (conducând, cel mai probabil, la o embolie pulmonară) îi vor provoca sfârșitul atât de timpuriu, pe 10 februarie 1952. Barbu Cioculescu se îngrijește de apariția a două ediții ulterioare: Steaua Venerii (Editura pentru Literatură, 1969) și volumul definitiv din 2003, scos la Editura Vinea, ce reia titlul inițial al primei sale cărți, Plantația de cuie.
