Anne Frank
ANNE FRANK s-a născut în 12 iunie 1929 la Frankfurt pe Main (Germania), ca fiică a lui Edith (n. Holländer) şi Otto Frank. Familia Frank, de origine evreiască, mai avea o fată, Margot, născută în 1926. După venirea la putere a lui Hitler (ianuarie 1933) şi instaurarea persecuţiilor antisemite, Otto Frank decide să emigreze împreună cu familia în Ţările de Jos, la Amsterdam, unde avea relaţii de afaceri; fondează aici o societate specializată în comerţul cu pectină (produs folosit la prepararea dulceţurilor) şi, ulterior, în vânzarea de condimente. Cele două surori învaţă repede la şcoală neerlandeza, limba în care Anne îşi va scrie jurnalul. După invadarea Ţărilor de Jos de către Germania nazistă şi capitularea lor (1940), soarta evreilor de aici devine similară cu a celor din Germania sau Polonia. O vreme, Otto Frank reuşeşte să-şi menţină din umbră afacerea graţie ajutorului prietenilor şi angajaţilor săi neerlandezi; totuşi îşi dă seama că, pentru a scăpa de deportare, întreaga familie trebuie să se ascundă, astfel că amenajează în secret în acest scop (aducând mobilă, alimente etc.) o parte din clădirea în care funcţiona întreprinderea sa (pe Prinsengracht 263), aşa-numita Anexă. Când Margot primeşte o convocare de la SS, Otto Frank hotăreşte că a venit momentul să se ascundă: în 6 iulie 1942, familia Frank se instalează în Anexa secretă; nu după multă vreme, i se alătură încă patru persoane. Cei opt locatari ai Anexei vor reuşi să supravieţuiască datorită ajutorului „protectorilor" lor neerlandezi, curajoşii prieteni şi colaboratori ai lui Otto Frank. Anne scrie în cei doi ani de clandestinitate mici povestiri şi, mai ales, consemnează tot ce i se întâmplă într-un jurnal - care începe în 12 iunie 1942, ziua când împlinise 13 ani, şi se sfârşeşte la 1 august 1944, deci după debarcarea Aliaţilor în Normandia, într-un moment când victoria asupra Germaniei părea iminentă. La un moment dat, în primăvara lui 1944, îl ascultă la radio pe ministrul Educaţiei din guvernul neerlandez aflat în exil la Londra, care spune că după război vor trebui adunate şi publicate toate mărturiile scrise ale suferinţelor locuitorilor ţării ocupate de germani, de pildă jurnalele intime; ca urmare, Anne îşi reface, completându-l, jurnalul deja scris (viitoarea „variantă b"), dar continuă să-şi ţină jurnalul iniţial („varianta a").În 4 august 1944, clandestinii din Anexă împreună cu doi dintre protectori sunt arestaţi de serviciul de informaţii şi spionaj al SS, probabil în urma unui denunţ. Jurnalul Annei scapă de confiscare; va fi luat şi pus la loc sigur de Miep Gies, secretara lui Otto Frank şi unul dintre protectori, care, printr-un miracol, nu a fost arestată. Când avea să afle că, fără dubiu, Anne a murit, ea îi va încredinţa tatălui ei jurnalul. Cei opt locatari ai Anexei sunt deportaţi în lagărul Westerbork de pe teritoriul Ţărilor de Jos, după care sunt urcaţi în ultimul tren care a plecat de aici spre Auschwitz, unde ajung în 5 septembrie 1944. Cu excepţia lui Otto Frank, toţi vor muri. Transferate în lagărul Bergen-Belsen, Anne şi sora ei au murit, se crede, de tifos cândva în februarie sau martie 1945. Tatăl lor, rămas la Auschwitz, a fost eliberat de trupele sovietice la sfârşitul lui ianuarie 1945. Reîntors la Amsterdam, a publicat prima variantă a Jurnalului Annei Frank în 1947.
