Autor

Andrei Cușco

Andrei CUȘCO (născut la 17 octombrie 1982, în Chişinău, Republica Moldova) şi-a obţinut doctoratul în istoria comparată a Europei Centrale, de Est şi Sud-Est la Departamentul de Istorie al Universității Central-Eu[1]ropene (CEU), Budapesta, în 2008. Interesele sale de cercetare se axează pe istoria modernă a Europei de Est, istoria comparată a imperiilor din spațiul Eurasiei, istorie intelectuală şi istoriografie. În ultimii ani, Andrei Cuşco a lucrat pe teme legate de geografia simbolică a Basarabiei, viziunile concurente asupra acestei regiuni articulate în Imperiul Rus şi România în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, precum și asupra unor subiecte mai largi din domeniul istoriei intelectuale din cele două spații. Din septembrie 2008 a fost lector, iar din septem[1]brie 2016 până în august 2021 – conferențiar universitar la Facultatea de Istorie și Geografie a Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău. Din ianuarie 2021 este cercetător științific (CS) la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” al Academiei Române (Iași). Andrei Cuşco este au[1]torul unei cărți dedicate istoriei Basarabiei sub dominația Imperiului Rus, în colaborare cu Victor Taki (Basarabia în componența Imperiului Rus, 1812-1917, Moscova: Novoe Literaturnoe Obozrenie, 2012). O altă carte – A Contested Borderland: Competing Russian and Romanian Visions of Bessarabia in the Late 19th and Early 20th Century – a fost publicată la CEU Press în octombrie 2017.

Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt