„Totul vă desparte: cum spune Bogdan undeva, proveniți din medii diferite, înțelegeți diferit literatura, credeți în funcții diferite ale ei. Și totuşi tot ce vă desparte e nimic în fața a ceea ce vă uneşte: credința în norul verbal care vă învăluie pe amândoi, hipnoza în fața zeului camuflat acolo. Vă e de ajuns că aveți asta în comun; chiar dacă totul vă desparte, literatura face ca nimic să nu vă poată despărți. Și abia asta (dincolo de inteligență, cultură ş.cl.) e pentru mine impresionant: voi ați găsit în literatură zeul care uneşte — într-o epocă în care aproape toți zeii şi aproape toți oamenii nu mai ştiu decât să despartă.” (Radu Vancu)

„Ce-i desparte nui chiar pentru copii. Ernu e posedat de contextul operei şi evadează în teorie, celălalt e «bolnav» de revelația sensului, a textului ca descindere în infernul oricărei frumuseți. Pentru Ernu, poezia e o problemă de viață şi de moarte, pentru Stănescu – «doar» o contaminare. Febrili, scrupuloşi, oricum ciudați «pentru situația în care ne găsim», vor apela la bibliografii autorizate, la canonul Bloom, la lista Nabokov, cu groaznica retrogradare a lui Dostoievski printre mediocri, le vor accepta o clipă, le vor refuza după aceea, se vor enerva, se vor suspecta ca «imbecili», îl vor ironiza pe Nabokov ca miştocar savuros în cazul Dosto, de la Nabokov vor trece la Bulgakov (de ce la ignorat), apoi de la Bulgakov la Grossman şi Platonov, de la amândoi la criticul literar I.V. Stalin şi de aici, mai departe, ajung la Philip Roth, Orwell, Mandelştam – toate acestea pentru ce? Nu pentru triumful lui Gogol asupra lui Joyce sau invers, cu atât mai puțin al lui Ernu asupra lui Stănescu. Ca în toate poveştile bune, nu vom cunoaşte sfârşitul acestui «pariu infantil».” (Radu Cosașu)