- Acest eveniment a trecut.
Despre eveniment
Lansare Polirom la Bookfest Chisinau 2022
Vineri, 2 septembrie, ora 11.00 – 12.00
Nichita, poetul ca și soldatul, de Bogdan Crețu
„După ce am terminat lectura cărţii, mi am adresat mie însumi o întrebare: ce s ar fi întîmplat dacă un geniu ca Nichita Stănescu ar fi trăit încă acum, printre noi. Ar fi avut pagină de Insta’? „Urmăritori“ pe Twitter? Ar fi fost invitat la emisiuni mondene sau la petreceri cu lăutari, la conac, pe malul Dunării, acolo unde ar fi fost pus să recite, obligatoriu, la final? E trist, mi-e greu să scriu asta: ai plecat la timp, Nichita, vremurile acestea oricum nu ar fi ştiut ce să facă cu/din tine…
Ceasurile şi monezile, cele două mari pasiuni ale Poetului. Ambele legate de timp, de scurgerea sa implacabilă. Oare ce s-a întîmplat cu ele? Bogdan Creţu a muncit mult, s-a documentat, a citit multe pagini de numismatică. Aici ne este livrat cel mai real portret al lui Nichita, cel al colecţionarului de obiecte-simbol. Și nu ştiu de ce, chiar acum cînd scriu aceste rînduri şi privesc coperta volumului, îmi dau seama că privirea, atitudinea şi felul de a se purta al acestuia au ceva dintr-o efigie îngheţată pe o monedă antică. Nichita Stănescu este o monedă antică.” (Mirel Bănică)
Participă: Bogdan Crețu, Nina Corcinschi, Margareta Curtescu, Gheorghe Erizanu
Locație: MediaCor