În anii ’90, un om de afaceri dubios strânge un grup de ziariști pentru a pregăti un număr de probă – numărul zero – al unui cotidian dedicat mai puțin informării publicului, cât șantajului și discreditărilor. Unul dintre redactori, cu vizibile tendințe paranoice, se învârte printr-un Milano halucinant (în imaginația lui) și reconstituie istoria celor cincizeci de ani trecuți de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial pornind de la un plan urzit în jurul cadavrului terciuit al unui fals Mussolini. O atmosferă de conspirație învăluie totul, sunt invocate Operațiunea Gladio, loja masonică Propaganda Due, asasinatul papei Ioan Paul I, lovitura de stat a lui Junio Valerio Borghese, CIA etc. Apoi, pe cea mai strâmtă și mai rău famată străduță din Milano, e descoperit un cadavru, iar între cei doi protagoniști – un scriitor-fantoma falit și o jurnalistă nevoită să lucreze în presa mondenă pentru a-și ajuta familia – se naște o firavă poveste de dragoste.
„Numărul zero: Umberto Eco în aceeași vervă furioasa din Cimitirul din Praga, aceeași demonstrație de inventivitate juvenilă, ludică, dacă putem spune așa – aceleași descărcări de adrenalină intelectuală, greu de conceput la un autor de 83 de ani. Dar, de data asta, Eco nu ne mai oferă un bestiar al nebunilor ticăloși, conspiraționiști, ai secolului al XIX-lea, ci un inventar al mizeriei jurnalistice contemporane. Lectura îți provoacă o senzație contradictorie, de uluire și în același timp de deja-vu, fiindcă diagnosticele formulate de italian se aplică la fix și presei românești – fie ea din aripa Gadea sau din aripa Turcescu.” (Iulian COMANESCU, Dilema veche)
Recenzii
Nu există recenzii până acum.