Quichotte

229.00 MDL

În stoc

9789734684519 464
Partajare

Roman nominalizat la Booker Prize 2019

În America zilelor noastre, un spaţiu divizat de conflicte sociale şi rasiale, Ismail Smile se îndrăgosteşte de vedeta TV Salma R. Vîrstnicul domn Smile, un Don Quijote tragicomic al lumii contemporane, este originar din India, lucrează ca agent de vînzări la firma de produse farmaceutice a vărului său, iar iubirea lui fără speranţă îl face să pornească într-o călătorie iniţiatică, să dea viaţă prin mijloace cvasimagice unui fiu imaginar, noul Sancho, şi să intre într-o sarabandă de aventuri care îl vor duce în cele din urmă spre sfârşitul lumii. În paralel, misteriosul Autor al noilor aventuri quijoteşti, ajuns la aceeaşi vârstă cu eroul său, încearcă să-şi pună ordine în viaţă şi să-şi repare – la fel ca domnul Smile – marile greşeli ale trecutului. Astfel se trezeşte în miezul unei intrigi încâlcite, în care sînt implicate serviciile secrete ale Statelor Unite şi care seamănă foarte mult cu romanele sale de spionaj. O lume se sfârşeşte – sau nu –, o iubire se împlineşte – sau nu –, un fiu e recuperat de părintele său – sau nu… Imaginaţia lui Salman Rushdie se dezlănţuie, construieşte universuri şi le demolează, parodiază şi emoţionează, iar noul său roman este un autentic tur de forţă, în care jocul între realitate şi ficţiune se împleteşte cu o critică socială acerbă.

„Însă a răspuns bucuros la întrebările Surorii și a fost încurajat de interesul ei pentru ce-i spunea. I-a povestit cum voia să se răfuiască cu cultura de doi bani a vremurilor lui, care distrugea și îndobitocea, la fel cum Cervantes se războise cu cultura de doi bani din epoca sa. I-a spus că încerca să scrie în același timp și despre iubirea imposibilă și obsesivă, despre relațiile dintre tați și fii, despre certurile dintre frați și, da, despre lucruri de neiertat, despre imigranți indieni, despre rasismul la adresa lor, despre escrocii
din rândul lor, apoi despre spioni cibernetici, despre chestii științifico-fantastice, despre întrepătrunderea realităților ficționale și «reale», despre moartea autorului și sfârșitul lumii. I-a mai zis că voia să includă și elemente de parodie, satiră și pastișă.” (Salman Rushdie)

„Poate că în asta consta condiția umană: să trăiești în interiorul unor ficțiuni create de neadevăruri sau de ascunderea adevărurilor. Poate că viața omului era cu adevărat ficțională în sensul ăsta – că aceia care o trăiau nu înțelegeau că nu e reală.” (Salman Rushdie)

„Romanul lui Rushdie nu înseamnă doar o repovestire a lui Don Quijote, ci și multe alte lucruri. Este o satiră la adresa știrilor false, a post-adevărului, a momentului cultural Trump, în care însuși conceptul de realitate se destramă. Este un roman SF, un roman de spionaj, un roman al călătoriei, o mostră de realism magic. Este o parabolă despre schimbările climatice și o poveste cu imigranți într-o perioadă de accese antiimigrație. E o poveste de iubire ce se transformă într-o dramă de familie… Personajele, istorisirile și lumile se ciocnesc și se sfărâmă spectaculos, iar Rushdie ține totul sub control într-o manieră captivantă.” (The Independent)

„Un roman încântător, lipsit de sentimentalism și încărcat de sentimente… o reamintire a lucrurilor care mențin un oarecare echilibru în viețile oamenilor – un mod de a simți și un mod de a povesti. Iubirea și limbajul.” (The New York Times Book Review)

„O carte sclipitoare… cum nu se poate mai potrivită pentru acest moment de debandadă transcontinentală.” (Financial Times)

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Numai clienții autentificați care au cumpărat acest produs pot lăsa o recenzie.

Search
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt
Search
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt