Adulter

168.00 MDL

În stoc

9786067795660 256
Partajare

Linda tocmai a împlinit 31 de ani şi, în ochii celorlalţi, are o viaţă perfectă – o căsnicie exemplară, doi copii reuşiţi, o carieră de succes şi o casă luxoasă în Geneva. De fapt, ea se află la capătul puterilor, într-atât o oboseşte mimarea unei fericiri pe care nu o simte.Numai că într-o zi îl reîntâlneşte pe Jacob, un fost coleg de care fusese îndrăgostită în adolescenţă, ajuns acum un om politic influent. În timpul interviului pe care acesta i-l acordă, în ziarista de succes se redeşteaptă o pasiune de mult uitată. Linda va încerca să trăiască deplin această iubire imposibilă, şi nu-şi va găsi fericirea până nu-şi va explora fără teamă abisurile sufletului.Romanul Adulter ilustrează criza existenţială a unei tinere femei din zilele noastre, surprinzând cu fineţe psihologică încercările prin care trece pentru a se regăsi.

„Un roman care combină teme delicate precum depresia, infidelitatea şi rutina căsniciei, presărate cu misticismul caracteristic acestui vrăjitor al literelor.“ (O Globo Extra, Brazilia, 2014)

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Numai clienții autentificați, care au cumpărat acest produs, pot să scrie o recenzie.

Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt