1001 de zile sau Noua Seherezadă

1001 de zile sau Noua Seherezadă – Ilia Ilf, Evgheni Petrov …volumul 1001 de zile sau Noua Seherezadă grupează povestiri, scenarii, vodeviluri și foiletoane, în care Ilf îi Petrov parodiază situații și teme recurente în societatea rusă a anilor ’20-’30, dar și șabloane verbale, lozinci și reclame ale timpului. În Rusia anilor ’20-’30, teama de epurare conduce o serie de personaje la simularea nebuniei; în haosul reformei, o nouă Seherezadă se arată gata să fascineze comisia de epurare prin povesti inspirate din teribila realitate a momentului, amânând astfel pronunțarea sentinței. Tematica industrială și competiția acerbă pentru construirea socialismului sunt surprinse în ipostaza lor de izvor nesecat de inspirație pentru scriitori, scenariști și fotografi deopotrivă, tocmai din buluceala acestora născându-se umorul. „Hiperbola și ironia, proprii autorilor acestui volum, s-au combinat cu grotescul fantastic: acțiunea este de cele mai multe ori plasată în lumea urbană imaginară sau reală, cu sumedenia ei de absurdități. Poveștile sunt de o veselie scânteietoare și de un umor debordant. Găsim în ele și calambururi, și nume parodice, și joc fonetic, și reflecții asupra celor mai neașteptate lucruri, în nota caracteristică autorilor.” (Alexandra Ilf) „1001 de zile sau Noua Seherezada își invită cititorul într-o călătorie revigorantă în lumea paradoxurilor, a viselor și a burlescului; deși efectul lecturii este la început haotic, amețitor, rezultatul lasă puternica impresie a unui glorios experiment literar.” (Publishers Weekly) Fragment din carte: …în noaptea aceea, Evsei Lvovici dormi și visă şapte şefi de serviciu administrativ graşi şi şapte şefi de serviciu administrativ slabi. Visul se adeveri. De dimineaţă, când apăru la serviciu, Evsei fu anunţat că şapte zile se luptase comitetul sindical pentru el cu succes, dar în următoarele zile fără succes şi că, timorată de elocinţa lui Dobroglasov, camera de împăciuire rezolvase problema în favoarea administraţiei. – Bine, dar eu n-am lucrat la DMP! strigă Evsei Lvovici uitânduse îndurerat la colegii de secţie. Doar ştie toată lumea! Am să fac plângere în justiţie împotriva tiranului ăstuia! Gândirea de sine stătătoare a contabilului nu găsi nici un sprijin. Evsei Lvovici înţelese că treaba era mult mai serioasă decât îşi închipuise, scoase din pupitrul său linguriţa personală de ceai şi întrebă: – Cine o să fie la Cartea mare? – A fost desemnat Abel Alexandrovici, răspunse Ptaşnikov, a fost şi confirmat deja. – Desigur, zise Ioannopolski. Simţea că nu avea ce pierde în afara propriilor lanţuri. – Nepotism! L-au pus pe fratele lui! Fiii sunt de mult angajaţi! Şi eu? Eu, vezi bine, am rămas cu buzele umflate. Cu o mutră abătută Ioannopolski se îndreptă spre Ptaşnikov. – Mi-am făcut analiza, zise Ioannopolski. Ptaşnikov, spre mirarea contabilului, nu răspunse nimic. – Mi-am făcut deja analiza, repetă cu o voce gâtuită Evsei Lvovici. – Ai un număr suficient de globule roşii, spuse nemulţumit vraciul, dar, ştii, nu e bine ca în timpul serviciului… Autori: Ilia Ilf, Evgheni Petrov