Editura Cartier
Vineri, 17 Noiembrie 2017
 
Colecții

Colectia CARTIER Rotonda

Intelighenție și putere în România (2004-2014)
Întrebarea este: cum de găsește cineva resursele de onoare pentru a se raporta critic la un popor, dar nu găsește niciun dram de curaj să se raporteze critic la un om, fie el și Traian Băsescu, în al cărui proiect politic crede și ale cărui merite nu pot fi negate?
Răspunsul ar putea fi că un popor e aproape o abstracțiune în raport cu un om politic în viață, foarte puternic, cu un temperament viforos și un comportament deseori imprevizibil. Numai că un intelectual lipsit de spirit critic în chip foarte selectiv devine întotdeauna vulnerabil moral.
Nu există doar lumpenproletariate. Există și lumpenelite.
248 pag. Format 190x135. Broșat. ISBN 978-9975-79-985-0


La fel cum în westernuri se pune preţ pe capul vreunui pistolar temut, eu unul pun pariu – în literatură – pe Aura MARU, primul poet globe-trotter al poeziei noastre tinere, ce se vede mai întâi tradus în câteva limbi de circulaţie (germană, olandeză, suedeză ş.a.) şi abia după debutat în volum, şi care joacă pe mize mari, dacă nu cumva totul pe o carte scrisă în română, du-te free, înainte de a trece Atlanticul şi, cine ştie, şi Rubiconul unei alte limbi de scris (căci de vorbit, vorbeşte mai multe).

Altminteri, poemele ei sunt tot atâtea poduri suspendate, într-o primă fază între Chişinău şi Bucureşti, apoi între cele două capitale româneşti şi Berlin, iar mai încoace şi între Bătrânul Continent şi Lumea Nouă, odată cu distanţa pusă între cele două – acum, tot mai îndepărtate! – maluri sporind şi rezistenţa construcţiilor sale lirice. Printr-o neaşteptată răsturnare de perspectivă, până şi textele ei foarte concise dau senzaţia de zgârie-nori & provoacă vertijuri:
 
suferinţa asta nouă instrumentalistă
 la fiecare oră
de pe empire state building
o lamă de abator/
     un albatros
 
Ce să mai zic de poemele ei cu adevărat mari, Hudson, Viaţa cea nouă (deformaţii) etc., un adevărat Manhattan po(i)etic la purtător?! Scurt pe doi, du-te free (cum altfel?!) cu Aura Maru să descoperi Lumea Nouă a poeziei.
  Em. GALAICU-PĂUN
64 pag. Format 195x130. Broșat. ISBN 978-9975-79-983-6


Construcție și reprezentare
Jocul cu textul, instituirea unei adevărate dramaturgii a textului, modelarea trupului său de mucava, automodelându-se pe sine ca autor într-o reciprocitate de natură ancestrală, au luat forme din cele mai neașteptate. Optzeciştii au creat în interiorul paradigmei postmoderniste o adevărată autarhie a scriiturii ca ţesut viu, a corporalităţii ei feminine prin excelenţă, lansând în felul acesta o adevărată concepţie estetică. Romancierii generaţiei ’80 au dezvoltat teoria Tel-Quel-ismului şi au proiectat în cărțile lor un amplu spectacol de limbaj, în care scriitura şi textul au devenit eroii centrali.
Maria Șleahtițchi

Deschide cartea.

248 pag. Format 195x130. Broșat. ISBN 978-9975-79-950-8


Într-o Schiţă de geneză virtua­lă, Ion Hadârcă face o mărturisire de credinţă privind ceea ce el numeşte protogeneza de sine care se petrece într-o unitate spaţiu-timp foarte specială „prin separarea celor două orizonturi indivizibile — de Spaţiu şi Timp. Orizonturi în absolut şi orizontal de irea­le, care mereu se aglutinează reciproc, tinzând spre marginile infinitului tocmai pentru a le înghiţi înapoi în unitatea lor primordială”. Atunci-acolo, din Haos, se naşte Structura, termeni aflaţi nu atât într-un raport tensional, cât în unul de complementaritate, unite, în fond, într-un Haosmos

Un experiment liric unic în literatura noastră e Noimele după Ioan,
o carte care pare a se circumscrie poe­ziei sentimentului religios…

Cu sonetele din Memo­ria celulozei şi, mai ales, cu cele din Sonetariu se întorc în lirica lui Ion Hadârcă elegia şi erosul, tema departelui şi cântecul trist al (pe)trecerii omului. Spre deosebire însă de predecesori, Ion Hadârcă merge mai departe, încercând o temerară şi unică experienţă de reformare a sonetului prin absorbţia metodică a rigorilor formei, deconstrucţia şi reasamblarea postmodernă a arhirigidului construct sonetist…
Ioan HOLBAN
Deschide cartea.
56 pag. Format 195x130. Broșat. ISBN 978-9975-79-908-9


Vica Demici, Zina Zen

Între mărturiile lui  Marquez (A trăi pentru a-ți povesti viața) și corectura volumului meu de proză Nuca lui Newton — o inedită testare: să citesc acest joc-competiție încăput într-o carte-joc… Se citește! 
Dăruiește,  proza-parabolă, uluitoare, de deschidere, a Vicăi Demici, tot a ei Ferma de porci (ce superbă developare a realității globale — neașezate? — pe care o traversăm!), Povestea de iarnă a Zinei Zen (pentru mine ar suna Viața de până la Mihai), dar îndeosebi Altfelul — superb de captivante! Motivul dominant, la ambele, al  neașezării/căutării, de când e lumea,  acest flux-reflux, despărțiri-regăsiri ale Ei cu El, inclusiv în limbajele  moderne  de facebook ori  mesaje electronice, dinamizează și captivează, și… mă abate de la lecturi suspendate și corecturi abandonate… Mă-ntorc la Marquez — explică la pagina 320 de ce a ales  să scrie povestiri  „într-o țară unde poezia înseamnă Artă cu majusculă”. Paralel și Marquez ăsta…
 Iulian Filip
Deschide cartea.

"   -Știi, Vica, eu aveam totul... Un serviciu bine plătit, o casă de lux în centrul orașului și doi fii care absolveau universitatea cu brio. Dar într-o zi totul s-a prăbușit.
    -De ce? Ce s-a întâmplat?
    -Am fost diagnosticată cu cancer la sân. Și dintr-o dată am simțit că nu mai am nimic. Se dărâmase cerul peste mine, iar pământul îmi fugea de sub tălpi. Toată lumea mea se prăbușise.
    Nu știam cum să reacționez. Trăiesc acest sentiment de neputință de fiecare dată când tebuie să spun ceva, să compătimesc pe cineva, să-mi exprim condoleanțele. Cuvintele sunt greu de găsit în așa cazuri. De multe ori m-am surprins că atunci când cineva trăiește tragedia pierderii unor persoane dragi, eu nu știu ce să spun. Niciodată nu pronunț cuvântul "condoleanțe" pentru că îmi pare banal în asemenea cazuri. De obicei tac. Tăcerea poate spune mult mai mult decât cuvintele în asemenea cazuri. Încărcătura emoțională pe care o pot transmite câteva secunde de tăcere nu are cum să fie cuprinsă într-o singură sintagmă, oricât de frumos și de sincer ar fi spusă."
(Dăruiește, Vica Demici)

"     Ce nu știam eu, era faptul că biletele au fost cumpărate din a treia zi de când ne cunoșteam. Că spitalul unde și-a făcut rezidențiatul i-a trimis 3 invitații laun concurs pe un post permanent. Că Mihai nu s-a mai dus la clinica particulară și nu a mai luat gărzi de noapte, doar ca să stea seara acasă cu mine. Că îi era frică să nu mă sperii, să nu mă plictisesc, să nu îmi treacă... zâmbetul și liniștea din ochi.
      Ce nu știa Mihai, era faptul că eu nu îmi puteam explica cum am trăit până la el. Cum credeam că știu și cunosc lucruri, care au prins viață, rost și sens doar alături de el. Cum băteam pe ascunsîn lemnul canapelei, când el stătea cu capul în poala mea, căutând pe net filme vechi, iar eu mă uitam la Anna Olson, la TV, cum face minuni în bucătăria ei din Canada. Și mie îmi era frică să nu-i treacă...
     Ce știam amândoi, era că ne este bine împreună și pentru asta nu trebuia să inițiem discuții oficiale cu tema "Ce facem mai departe?"."
(Poveste de iarnă, Zina Zen)
76 pag. Format 200x130. Broșat. ISBN 978-9975-79-890-7

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 ... ultima 


 
Oferta Romania
Oferta R. Moldova


 

 

© 2007-2017 Design: Editura Cartier, Web Hosting si CMS: Adpixel