Alexandru Vakulovski nu este un scriitor obisnuit. Dar ar fi neobisnuit a devenit noul conformism in literatura noului secol. Asa ca voi spune ca Alexandru Vakulovski a depasit si acest obstacol si a devenit un nebun frumos. Si cind spun "nebun", ma refer la acea capacitate de a se rupe si de a i se rupe; pentru ca lui Alexandru i se rupe de tabuuri, de norme, de ce e pro ca si de ce e anti, de interdictii nescrise - ca si de cele scrise. Iata, cu acest nou roman, el priveste Rosia Montana dintr-o alta perspectiva, independenta de toata lupta politica, ecologica si sociala ce se da in jurul acestui subiect. Si, cu toate astea, simti in roman incrancenarea acelei lupte. Pentru ca lui Alexandru nu-i scapa nimic: e o calitate mai rara in zilele noastre, si de-a dreptul impovaratoare. A, da, am gasit - Alexandru Vakulovski e un paradox, pentru ca i se rupe de tot, dar nu-i scapa nimic. Am zis!...
Mihnea Blidariu (Luna Amara)

"Stilist desavarsit, Caludiu Komartin devine, pe volum ce trece un poet tot mai bun. Am citit din stadiul de manuscris Un anotimp in Berceni fara sa simt vreo clipa intre paginile lui aerul inchis al atelierului. Era deja o carte excelenta, incheiata la toti nasturii, chiar daca inca ii lipseau copertele. Dovada ca prima tentatie a fost aceea de a-i dedica pe loc o cronica entuziasta. In care urma sa spun ca generatia incepe sa-si dea, in ciuda nemultumirilor cautatori de arama, platina pe fata."
Cosmin Ciotlos
Deschide cartea.

„Irina Nechit reflectă, în versurile ei, o detentă, o „eliberare”. Mai puțin intelectualizată, producția ei pare a-și fi câștigat dreptul la mărturia „naturală”, egală cu sine.
Irina Nechit are darul de-a putea da glas dramatismului inaparent al existenței de toate zilele. Prin verbe simple, „prozaice”, poeta trasează granița dintre două lumi, cea a poeziei și cea a nonpoeziei. Instantaneul realist (poeta e contemplativă, dar și o observatoare sfredelitoare, innocent-amară a ambientului) se învecinează cu insertul suprarealist, posedând aceeași capacitate de absorbție a realului care uneori devine expresiv-delirantă.
Puternica sangvinitate a poetei se supune acestui suflu violent al realului, precum unei magi consubstațiale.” Gherorghe Grigurcu
Deschide cartea.

Dosar de presă:
Personajele cărţii sunt membrii familiei: mama, tata, bunica. Este reală chiar şi maşina galbenă care este a tatălui Irinei Nechit. „Sunt multe momente din biografie, dar foarte transformate. Nu am dorit să fiu foarte egoistă şi să mă expun doar pe mine. Am încercat să prezint viziunea mea asupra lumii”, a menţionat autoarea.
Aprilie 2010, agentia de presa Info-Prim Neo

Prin verbe simple, „prozaice”, poeta trasează granița dintre două lumi, cea a poeziei și cea a nonpoeziei.
Andra Rotaru, aprilie 2010, www.agentiadecarte.ro

Alcătuită din trei cicluri – Călimara, Masina galbenă si Cine va lătra după – cartea contine în cea mai mare parte poezii - scurt-metraj, care presupun o componentă epică, un scenariu în miniatură ce functionează ca (pre)text în ansamblul textului, liric în fond.
Loredana Opăriuc, aprilie 2010, Convorbiri literare

De la „structurarea" minimă, fără sau cu adaos infim de sens, şi „transfigurarea" prin selecţie obsesivă, autoarea trece, în cel de-al doilea caz, la „metamorfozarea" existentului, vizualizat prin ocheanul imaginaţiei.
Gabriela Gheorghisor, mai 2010, Romania literara

(...) am dorit sa string intr-o carte nume reprezentative ale culturii romane (Nicolae Manolescu, Matei Calinescu, Mihai Sora, Matei Visniec, Antoaneta Ralian, Andrei Plesu, Andrei Serban, Livius Ciocarlie, Paul Cornea, Alexandru Paleologu, Gabriela Adamesteanu, Gheorghe Craciun, Dumitru Tepeneag, Nora Iuga, Gabriel Liiceanu, Gabriela Melinescu, Stefan Agopian, Mircea Cartarescu, Neagu Djuvara, Gelu Ionescu, Petru Cimpoesu, Bujor Nedelcovici, Mircea Horia Simionescu, Victor Rebengiuc, Marcel Iures). Sint personalitati care pot depune marturie despre timpul tumefiat in care ne miscam, despre tranzitia apasatoare, despre balansul intre doua lumi: comunista si postcomunista. Selectia mea a urmarit ca, prin aceste interviuri, sa arat care au fost si sint personajele acestei lumi, marile teme, marile framintari, ce placeri, ce idiosincrazii, ce obsesii exista in cultura romana de azi. Ovidiu Simonca
Deschide cartea.

Dosar de presa:
"Pot sa va mai enervez cu ceva?", va reamintesc ca ne întreba Ovidiu Simonca pe coperta remarcabilei sale carti de interviuri. Dupa ce am citit-o, eu îi pot raspunde: în felul acesta, si cu asemenea interlocutori, da.
Daniel Cristea-Enache, martie 2010, revista Cultura

Cartea de interviuri a lui Ovidiu Şimonca, „Pot să vă mai enervez cu ceva?” reconfirmă legea nescrisă a scriitorului: nu există talent, geniu, măreţie, valoare literară dacă nu eşti un indiscret adevărat, un curios nebun şi, regula numărul unu, dacă nu ştii să întocmeşti o bîrfă ca lumea despre alt personaj din lumea literară sau despre tine însuţi.
Costi Rogozanu, martie 2010, blog www.voxpublica.ro

„Cei doi sunt foarte porniţi pe Adrian Marino, ei, nişte oameni vii, sunt virulenţi faţă de un mort. Iertaţi-mă, dar mi s-a părut că lipseşte acea notă creştinească, în care să fii ceva mai îngăduitor cu un om care nu-ţi mai poate răspunde”, consideră publicistul Ovidiu Şimonca, care aspiră la o presă culturală în care să semneze atât Gabriel Liiceanu, cât şi Adrian Marino, dar şi la o diversitate a opţiunilor culturale şi politice.
Mihaela Simona Guerra, februarie 2010, Evenimentul zilei

Incomod, dar totdeauna pertinent, permanent iscoditor şi nemulţumit cu puţinul şi banalul, Şimonca este, după gustul meu de refuznic al interviurilor, singurul întrebător din presa noastră intelectuală care, de la Tita Chiper încoace, are toată îndreptăţirea să-şi selecteze interviurile într-un volum de incontestabilă semnificaţie literară, dincolo de zi şi de clipă.
Radu Cosașu, ianuarie 2010, Dilema veche

Principala idee ce răzbate din carte este drumul sinuos pe care literatura română l-a parcurs în această perioadă, de la lipsa de vizibilitate internaţională la o anumită recalibrare europeană.
Interviu realizat de Dumitru Crudu cu autorul Ovidiu Șimonca, decembrie 2009, Radio Europa Liberă

Însuşi autorul a mărturisit că titlul i-a fost inspirat dintr-un interviu cu Gabriel Liiceanu, în care l-a întrebat chiar aşa: “Pot să vă enervez?”, iar Andrei Pleşu a dat ulterior un titlu la un comentariu de-al său chiar aşa, probabil reuşind chiar să se enerveze.
Ilă Citilă, decembrie 2009, blog de carte bookiseala

Video www.youtube.com