Editura Cartier
Marţi, 16 Octombrie 2018
 
Colecții

Colectia CARTIER Rotonda

Tatiana Țîbuleac revine, în forță, într-un alt context și la un alt nivel, la tema maternă, a copilului iubit/neiubit, a consecințelor tragice ale „neiubirii“, a remușcării, într-o carte la fel de tulburătoare ca și Vara în care mama a avut ochii verzi. Orfana care descoperă un Chișinău multicultural a fost înfiată dintr-un orfelinat sătesc de o femeie singură și ambițioasă, care vrea să-i ofere un viitor prosper ori poate cumpărată ca mână de lucru și exploatată la fel de nemilos ca în romanele lui Dickens? Întrebările te urmăresc și după lectura pasionantă a acestui roman de formație a unei fete care crește între două limbi și două culturi, în anii când se schimbă frontierele și sistemele politice. Grădina de sticlă reconfirmă intrarea în literatura de azi a unei scriitoare pe cât de talentate, pe atât de inteligente, care știe să alieze cruzimea observației și compasiunea față de suferință, scoțând la iveală tragedia destinelor și frumusețea vieții. 
Gabriela Adameșteanu 

Tatiana Țîbuleac e o povestașă paradoxală. Ea știe, ca foarte puține scriitoare române contemporane, că „o poveste nu lasă niciodată lucrurile nerezolvate“. Mai știe că atunci când exiști „între coastele moi și fermecate ale poveștii“, adică între povestitor și eroul povestirii, ajungi să te împaci „cu răul și cu durerea, cu bolile și cu trădările“. Dacă în Vara în care mama a avut ochii verzi Tatiana Țîbuleac exorciza o lume a cruzimii dintr-o perspectivă fragil-masculină, în noul său roman ea povestește o lume aflată pe granița mișcătoare dintre coagulare și dezagregare, dintre Rusia și Europa, dintre luptă și fatalitate. Grădina de sticlă este, în mai multe feluri, romanul unei întregi generații feminine și al unei povestitoare pe cât de autentice, pe atât de surprinzătoare. 
Simona Sora
176 pag. Format 130x195. Broșat. ISBN 978-9975-86-285-1


„Am citit cu bucurie fiecare frază – impecabil formulată – din romanul Emanuelei Iurkin. Ceea ce reușește ea să facă în acest text e visul oricărui autenticist: suprapunerea maximă dintre discurs și trăire. Acțiunea se desfășoară, de fapt, în mintea/sensibilitatea/fluxul experiențial al unui eu narativ vulnerabil și lucid – perfect transparent sieși, în cele mai intime resorturi, fapt ce-l face, tocmai, neîncrezător în ceea ce simte – care e un loc al deschiderii pline de dragoste spre alte două personaje centrale, ambele masculine. Unul e tatăl absent, făcut prezent prin adresare – adresare ce ia forma romanului însuși, – iar celălalt e iubitul care, devenit absent, își face simțită urma în însăși vocea și sensibilitatea povestitoarei. Prin atenția egală la peisajul interior și la detaliile afective ale șirului de situații descrise, vocea, fără a înceta să fie singulară, reușește să-i ofere cititorului două posibilități: a empatiza cu ea și a-i permite să te consoleze.” 
Alexandru Cosmescu
96 pag. Format 130x195. Broșat. ISBN 978-9975-86-283-7


despre caractere

litera

        ca și femeia

are nu doar corp

ci

și caracter

        dacă vrei să ajungi

        un bun condeier

        păstrează

        acest adevăr

                măcar că

                la vârsta ta

                prevalează

                        mai peste tot

                atracția

                pentru corp

512 pag. Format 130x195. Broșat. ISBN 978-9975-86-277-6


„În timp ce la începutul secolului XX versurile creșteau din te miri ce, precum păpădia, brusturii și loboda, vorba Annei Ahmatova, la începutul mileniului III, textele lui Igor Guzun răsar semeț strecurate în tumultul unei luxuriante vegetații postmoderne, hipertehnologizate și superdigitalizate. Gadgeturile inteligente se strecoară printre poezii, sau invers. Conversațiile din Facebook și mesajele de pe smartphone își găsesc rime de o aparentă desuetudine novecentistă. Cotidianul nostru grăbit și fragmentat în ritm de spot publicitar vine să se relaxeze în ca­tre­ne care îi demască, plin de  bonomie și blândețe, paradoxurile. Titlurile de ziar, ge­ne­ricele și breaking-news-urile din portalurile de știri se asamblează în mini-epopei concentrate, un fel de nes-Odisei și nes-Iliadesau Război și pace, în care banalitățile rutinei ating profunzimi patetice, deoarece schițează dimensiunile eterne ale destinului uman.  Toate semnele modernității se amalgamează în aceste versuri pentru a se plasa în spatele unei oglinzi lângă care modernitatea își face un selfie liric în care transpar sentimentele și trăirile imodernizabile și idigitalizabile ale ființei – dragostea, speranța, bucuria de a fi, încăpățânarea de a pescui fericirea în apele tulburi ale monetarizării globale. Toate acestea – în versuri care nu se îndepărtează prea tare de dulcele stil clasic, cu o ironie care insistă să nu eșueze în sarcasm, cu eufonii de care poezia modernă preferă, de obicei, să fugă – și nu întotdeauna se știe unde. Iar acolo unde Shakespeare spunea că restul e tăcere, Igor Guzun plasează niște versuri albe nescrise – un fel de preluare a mesajului lui Malevici din Pătratul negru.  Altfel spus, chiar dacă ni se pare că totul a fost scris și pictat deja, nu este, totuși, chiar așa…”
Vsevolod Ciornei
120 pag. Format 130x195. Broșat. ISBN 978-9975-86-267-7


„În timp ce la începutul secolului XX versurile creșteau din te miri ce, precum păpădia, brusturii și loboda, vorba Annei Ahmatova, la începutul mileniului III, textele lui Igor Guzun răsar semeț strecurate în tumultul unei luxuriante vegetații postmoderne, hipertehnologizate și superdigitalizate. Gadgeturile inteligente se strecoară printre poezii, sau invers. Conversațiile din Facebook și mesajele de pe smartphone își găsesc rime de o aparentă desuetudine novecentistă. Cotidianul nostru grăbit și fragmentat în ritm de spot publicitar vine să se relaxeze în ca­tre­ne care îi demască, plin de  bonomie și blândețe, paradoxurile. Titlurile de ziar, ge­ne­ricele și breaking-news-urile din portalurile de știri se asamblează în mini-epopei concentrate, un fel de nes-Odisei și nes-Iliadesau Război și pace, în care banalitățile rutinei ating profunzimi patetice, deoarece schițează dimensiunile eterne ale destinului uman.  Toate semnele modernității se amalgamează în aceste versuri pentru a se plasa în spatele unei oglinzi lângă care modernitatea își face un selfie liric în care transpar sentimentele și trăirile imodernizabile și idigitalizabile ale ființei – dragostea, speranța, bucuria de a fi, încăpățânarea de a pescui fericirea în apele tulburi ale monetarizării globale. Toate acestea – în versuri care nu se îndepărtează prea tare de dulcele stil clasic, cu o ironie care insistă să nu eșueze în sarcasm, cu eufonii de care poezia modernă preferă, de obicei, să fugă – și nu întotdeauna se știe unde. Iar acolo unde Shakespeare spunea că restul e tăcere, Igor Guzun plasează niște versuri albe nescrise – un fel de preluare a mesajului lui Malevici din Pătratul negru.  Altfel spus, chiar dacă ni se pare că totul a fost scris și pictat deja, nu este, totuși, chiar așa…”
Vsevolod Ciornei
0 pag. Format epub. . ISBN 978-9975-86-271-4

2 3 4 5 6 7 8 9 10 ... ultima 


 
Oferta Romania
Oferta R. Moldova


 

 

© 2007-2018 Design: Editura Cartier, Web Hosting si CMS: Adpixel