Editura Cartier
Miercuri, 22 Noiembrie 2017
 
Colecții

A B C D E F G H I Î J K L M N O P R S T U V W Z 
Popoarele, statele și frica

Colecția CARTIER Istoric
O agendă pentru studii de securitate internațională
 în epoca de după Războiul Rece

Cu o nouă introducere a autorului

Cea mai remarcabilă descoperire recitind Popoarele, statele și frica pentru prima dată în cincisprezece ani a fost să realizez în ce măsură ea mi-a format gîndirea și lucrările ulterioare. Am fost destul de conștient de faptul acesta, însă constatarea profunzimii și a detaliilor influenței a fost o surpriză mare pentru mine. Ken Booth a spus despre PSF că rămîne cea mai comprehensivă analiză teoretică a conceptului [de securitate] în literatura relațiilor internaționale de azi și că de la publicarea ei, ceilalți dintre noi i-am scris notele de subsol. Ceilalți dintre noi desigur că mă include și pe mine, și nu doar vizavi de relații internaționale și securitate, dar și scrierile mele despre relații internaționale în general. Cu alte cuvinte, continuitățile sînt multe. Cred că explicația pentru acest fapt vine din partea lui Ole Waever, care a observat că PSF a demonstrat că e posibil să iei conceptul de securitate în serios și să îl folosești ca perspectivă analitică pentru multe subiecte vizînd relațiile internaționale. El a reușit să organizeze teoria Relațiilor Internaționale în jurul acestui concept. Nu am intenționat să fac asta, dar așa a ieșit cartea...

Deschide cartea.

Dosar de presa:
"Nu suntem cu toţii capitalişti în acelaşi fel, pentru că unii sunt autoritari, alţii democraţi, iar alţii social-democraţi."
Paula Erizanu, aprilie 2014, Adevarul Moldova

An editie: 2014
Editia: II
Stoc: Disponibli
404 pag. Format 130x200. Broșat. ISBN 978-9975-79-727-6


 
Oferta Romania
Oferta R. Moldova


 

 

© 2007-2017 Design: Editura Cartier, Web Hosting si CMS: Adpixel