Editura Cartier
Sâmbătă, 23 Septembrie 2017
 
Colecții

A B C D E F G H I Î J K L M N O P R S T U V W Z 
paraLELE

Colecția CARTIER Rotonda
Vica Demici, Zina Zen

Între mărturiile lui  Marquez (A trăi pentru a-ți povesti viața) și corectura volumului meu de proză Nuca lui Newton — o inedită testare: să citesc acest joc-competiție încăput într-o carte-joc… Se citește! 
Dăruiește,  proza-parabolă, uluitoare, de deschidere, a Vicăi Demici, tot a ei Ferma de porci (ce superbă developare a realității globale — neașezate? — pe care o traversăm!), Povestea de iarnă a Zinei Zen (pentru mine ar suna Viața de până la Mihai), dar îndeosebi Altfelul — superb de captivante! Motivul dominant, la ambele, al  neașezării/căutării, de când e lumea,  acest flux-reflux, despărțiri-regăsiri ale Ei cu El, inclusiv în limbajele  moderne  de facebook ori  mesaje electronice, dinamizează și captivează, și… mă abate de la lecturi suspendate și corecturi abandonate… Mă-ntorc la Marquez — explică la pagina 320 de ce a ales  să scrie povestiri  „într-o țară unde poezia înseamnă Artă cu majusculă”. Paralel și Marquez ăsta…
 Iulian Filip
Deschide cartea.

"   -Știi, Vica, eu aveam totul... Un serviciu bine plătit, o casă de lux în centrul orașului și doi fii care absolveau universitatea cu brio. Dar într-o zi totul s-a prăbușit.
    -De ce? Ce s-a întâmplat?
    -Am fost diagnosticată cu cancer la sân. Și dintr-o dată am simțit că nu mai am nimic. Se dărâmase cerul peste mine, iar pământul îmi fugea de sub tălpi. Toată lumea mea se prăbușise.
    Nu știam cum să reacționez. Trăiesc acest sentiment de neputință de fiecare dată când tebuie să spun ceva, să compătimesc pe cineva, să-mi exprim condoleanțele. Cuvintele sunt greu de găsit în așa cazuri. De multe ori m-am surprins că atunci când cineva trăiește tragedia pierderii unor persoane dragi, eu nu știu ce să spun. Niciodată nu pronunț cuvântul "condoleanțe" pentru că îmi pare banal în asemenea cazuri. De obicei tac. Tăcerea poate spune mult mai mult decât cuvintele în asemenea cazuri. Încărcătura emoțională pe care o pot transmite câteva secunde de tăcere nu are cum să fie cuprinsă într-o singură sintagmă, oricât de frumos și de sincer ar fi spusă."
(Dăruiește, Vica Demici)

"     Ce nu știam eu, era faptul că biletele au fost cumpărate din a treia zi de când ne cunoșteam. Că spitalul unde și-a făcut rezidențiatul i-a trimis 3 invitații laun concurs pe un post permanent. Că Mihai nu s-a mai dus la clinica particulară și nu a mai luat gărzi de noapte, doar ca să stea seara acasă cu mine. Că îi era frică să nu mă sperii, să nu mă plictisesc, să nu îmi treacă... zâmbetul și liniștea din ochi.
      Ce nu știa Mihai, era faptul că eu nu îmi puteam explica cum am trăit până la el. Cum credeam că știu și cunosc lucruri, care au prins viață, rost și sens doar alături de el. Cum băteam pe ascunsîn lemnul canapelei, când el stătea cu capul în poala mea, căutând pe net filme vechi, iar eu mă uitam la Anna Olson, la TV, cum face minuni în bucătăria ei din Canada. Și mie îmi era frică să nu-i treacă...
     Ce știam amândoi, era că ne este bine împreună și pentru asta nu trebuia să inițiem discuții oficiale cu tema "Ce facem mai departe?"."
(Poveste de iarnă, Zina Zen)
An editie: 2014
Editia: I
Stoc: Disponibli
76 pag. Format 200x130. Broșat. ISBN 978-9975-79-890-7


 
Oferta Romania
Oferta R. Moldova


 

 

© 2007-2017 Design: Editura Cartier, Web Hosting si CMS: Adpixel