Editura Cartier
Vineri, 20 Octombrie 2017
 
Colecții

A B C D E F G H I Î J K L M N O P R S T U V W Z 
Nici eroi, nici trădători
Scriitorii moldoveni și puterea sovietică în epoca stalinistă

Colecția CARTIER Istoric
„Cartea prezintă interes prin calitatea sa intrinsecă, prin densitate și erudiţie, dar nu numai. Acest text conţine o decriptare a unui fenomen politic și, totodată, social și cultural – sovietizarea unui spaţiu intrat în cadrul Uniunii Sovietice și, într-o oarecare măsură, o ruptură cu trecutul – de care avem nevoie astăzi pentru a surprinde multitudinea de aspecte ale complexităţii prezentului.”
Catherine Durandin

„Cartea lui Petru Negură este un succes frumos. Ea ne ajută să înțelegem acest mediu complicat al scriitorilor din Moldova, sfârtecat între mai multe limbi și culturi, în funcţie de mizele internaționale care îl copleșesc.”
Jean-Yves Grenier

„Meritul incontestabil al lui Petru Negură este că a pus degetul pe existența, de multe ori ascunsă în istoriografia românească, a unui curent regionalist, ţinând în același timp de un soi de cult al unui geniu autohton și dintr-o preocupare pentru echitate socială, apărut în sânul unei intelectualităţi a Basarabiei românești aflate în răspăr cu mediul său de origine, dar și pentru că a atras atenția asupra legăturii pe care acest curent ar fi întreţinut-o cu moldovenismul forjat în perioada sovietică.”
Nicolas Trifon
Deschide cartea

Dosar de presa:
Pasionantă prin tragismul ei obiectivat, cartea d-lui Petru Negură demonstrează, dincolo de grila conceptuală și anecdotica arhivistică mobilizată în sprijinul argumentelor, că nicio altă anexare imperială practicată de-a lungul istoriei nu a implicat, precum în cazul URSS, o atât de sistematică mutație umană de sorginte distopică.
Teodor Baconschi, octombrie 2014, www.revista22.ro 

An editie: 2014
Editia: I
Stoc: Disponibli
444 pag. Format 200x130. Broșat. ISBN 978-9975-79-903-4


 
Oferta Romania
Oferta R. Moldova


 

 

© 2007-2017 Design: Editura Cartier, Web Hosting si CMS: Adpixel