Editura Cartier
Miercuri, 22 Noiembrie 2017
 
Colecții

A B C D E F G H I Î J K L M N O P R S T U V W Z 
JURNAL DE DOLIU
26 octombrie 1977 - 15 septembrie 1979

Traducere din franceză de Em. Galaicu-Păun

„Barthes – Ultimul strigăt”, titrează Les Inrockuptibles, salutând apariţia pe 5 februarie 2009, la Editura Seuil, a Jurnal de deuil, la distanţa de 3 decenii de la ultima notă scrisă, în 15 septembrie 1979, şi de 29 de ani de la trecerea în nefiinţă a autorului, în martie 1980. „Cât timp trebuie să treacă de la moartea autorului, se întreabă editorialistul de la Liberation, pentru a face publice scrierile sale intime?” Deloc retorică, întrebarea, şi asta fiindcă François Wahl, prietenul şi ex-editorul lui Roland Barthes, a contestat violent publicarea ineditelor, pe motiv că aceasta ar constitui un „derapaj” (chit că apar cu acordul lui Michel Salzedo, fratele şi executorul testamentar al lui Barthes!), însemnările postume ţinând de stricta intimitate a scriitorului. Nu este singura polemica din Franţa ultimilor ani privitoare la publicaţiile postume: seminarele lui Lacan, autobiografia lui Althusser, ineditele lui Foucault provoacă mania unora şi entuzisamul altora.

Redactat esenţialmente la Paris şi la Urt, între 26 octombrie 1977 şi 15 septembrie 1979, Jurnalul de doliu conţine 330 de fişe, aşezate în ordine cronologică, titlul aparţinând lui Roland Barthes. „Avem un titlu, un act de nominalizare, remarca Eric Marty, discipolul lui Barthes, iar mai încoace şi editorul care i-a îngrijit Oeuvres complètes, în 5 volume, la Seuil. În opinia mea, nu-i vorba de o efuziune, ci de un proiect de scriitură în toată puterea cuvântului”. La rându-i, Maurice Nadeau, directorul de la Quinzaine litteraire, ţine să nuanţeze: „Notaţia nu este încă o scriitură. Am putea doar să ne imaginăm ce ar fi putut ea deveni”. Şi unii şi alţii îl consideră mai degrabă un fel de scriere-palimpsest: nu atât o „ciornă” a Camerei luminoase, cât arhiva unei cărţi ce nu există (romanul proiectat „Vita nova”, niciodată scris, dar din care va rezulta cursul său pentru Collège de France, „La Préparation du roman”), în continuarea Fragmentelor dintr-un discurs îndrăgostit. Aşa sau altfel, chiar dacă eventual e prea devreme pentru publicarea acestui text, în mod evident e prea târziu pentru a-l ignora. Deschide cartea.

Dosar de presă:
Întâlnirea cu acest text nu este nici pe departe o experienţă uşoară, confortabilă, atâta vreme cât cele aproape 300 de pagini cu însemnări dozate strict pun cap la cap anatomia unei pierderi esenţiale.
Andra Matzal, iunie 2009, Cotidianul

Doliul lui Barthes este "imobil şi lipsit de spectaculozitate", interiorizat, aşadar fără manifestări explozive, dar, tocmai de aceea, de o permanentă, profundă durere.
Ciprian Măceşaru,iunie 2009,  Sapte Seri

"Cât timp trebuie să treacă de la moartea autorului, se întreabă editorialistul de la Libération, pentru a face publice scrierile sale intime?" Deloc retorică, întrebarea, şi asta fiindcă François Wahl, prietenul şi ex-editorul lui Roland Barthes, a contestat violent publicarea celor două texte inedite - în aceeaşi zi de 5 februarie 2009, Editura Bourgois scoate Carnets du voyage en Chine, conţinând notele de călătorie ale autorului Gradului zero al scriiturii în China maoistă, din mai 1974 -, pe motiv că aceasta ar constitui un "derapaj" (chit că apar cu acordul lui Michel Salzedo, fratele şi executorul testamentar al lui Barthes!), însemnările postume ţinând de stricta intimitate a scriitorului.
Em. Galaicu-Păun, iunie 2009, România Literara

Este poate singura operă care ne învederează accesul la viaţa renumitului scriitor şi semiolog francez.
Alex Sima, iulie 2009, TownPortal

Roland Barthes este unul dintre cei mai de seamă filozofi europeni şi unul dintre marii teoreticieni literari ai secolului XX. Inspirat de opera lui Freud şi de mişcarea structuralistă, Barthes s-a impus cu „Gradul zero al scriiturii", un eseu despre ceea ce el numea „literatura neutră". 
M.M., mai 2009, RFI

Ei bine, jurnalul intim ca jurnal de doliu tinde adesea să reducă scriitura la gradul zero, să oculteze justificarea literară pentru a da glas durerii şi solitudinii de dincolo de scriitură, şi prin aceasta din urmă să dramatizeze puternic „justeţea enunţării“ de care vorbeşte Barthes. În cazul notaţiilor de doliu – un doliu indepasabil, deşi de o „emotivitate“ (cuvîntul e al lui Barthes) intermitentă –, ceea ce Barthes numeşte „le travail de l’écriture“ e cu atît mai chinuitor cu cît nu mai ţinteşte justeţea unei enunţări, ci un adevăr definitiv (termenul definitiv apare adesea în acest jurnal, în legătură cu dispariţia mamei): „«Sufăr de moartea mamei» (Drum parcurs pentru a ajunge la literă)“* (însemnare din 3 aprilie 1978). 
Adina Diniţoiu, aprilie 2009, Observatorul Cultural

Dacă jalea lui Priam trebuie să îmbrace formele spectaculoase ale ritualului, ale arderii pe rug (9 zile de jale, urmate de incinerare), adică vorbim despre tristeţe angrenată de forţa centrifugă, jurnalul de doliu al lui Barthes presupune interiorizare extremă. Simpla rostire a durerii diminuează importanţa reală a semnificatului.
Bogdan- Alexandru Stănescu, septembrie 2009, Suplimentul de cultura


 

An editie: 2009
Editia: I
Stoc: Disponibil
268 pag. Format 135x200. Legat. ISBN 978-9975-79-577-7


 
Oferta Romania
Oferta R. Moldova


 

 

© 2007-2017 Design: Editura Cartier, Web Hosting si CMS: Adpixel